Art. 35. - Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
M.Of. 196
Ieşit din vigoare Versiune de la: 24 Martie 2014
Art. 35
(6)Contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) şi se soluţionează de către Tribunalul Bucureşti în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei. Hotărârea Tribunalului Bucureşti este definitivă şi se comunică în cel mult 24 de ore părţilor şi Biroului Electoral Central.
(8)Biroul Electoral Central asigură aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau, după caz, a termenului prevăzut la alin. (6) teza finală, prin publicarea pe pagina proprie de internet şi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(81)Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, Biroul Electoral Central va comunica prefecţilor semnele electorale, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot.
(1)Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în condiţiile prezentului titlu, cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
(2)Semnele electorale trebuie comunicate Biroului Electoral Central în vederea înregistrării şi trebuie să se deosebească clar de cele anterior înregistrate, fiind interzisă utilizarea aceloraşi simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrică în care sunt încadrate. Partidele şi alianţele politice pot întrebuinţa, ca semn electoral, semnul permanent cu care s-au înscris la Tribunalul Bucureşti.
(3)Semnele electorale nu pot reproduce sau combina simbolurile naţionale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice internaţionale, acestea putând utiliza semnul organizaţiei respective ca atare sau într-o combinaţie specifică.
(4)Semnul electoral folosit de un partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, înregistrate legal începând din anul 1990, îi aparţine de drept dacă l-a folosit primul, respectiv prima, şi nu poate fi însuşit sau utilizat de alt partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale înregistrată ulterior, decât cu consimţământul celor cărora le-a aparţinut, respectiv al partidelor care au alcătuit alianţa politică sau alianţa electorală iniţială.
(5)În cazul în care acelaşi semn electoral este solicitat de mai multe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în condiţiile prezentului titlu, atribuirea se va face în beneficiul partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale sau organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale care a înregistrat primul, respectiv prima, respectivul semn.
(6)Contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) şi se soluţionează de către Tribunalul Bucureşti în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei. Hotărârea Tribunalului Bucureşti este definitivă şi se comunică în cel mult 24 de ore părţilor şi Biroului Electoral Central.(7)Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept.
(8)Biroul Electoral Central asigură aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau, după caz, a termenului prevăzut la alin. (6) teza finală, prin publicarea pe pagina proprie de internet şi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(81)Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, Biroul Electoral Central va comunica prefecţilor semnele electorale, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot.(9)Candidaţii independenţi nu pot folosi semne electorale.
(10)Alianţa politică sau alianţa electorală care a participat la alegerile anterioare sub o denumire o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială sau dacă niciunul dintre partidele politice care au părăsit alianţa nu înaintează Biroului Electoral Central o adresă în care precizează că nu este de acord ca denumirea respectivă să fie păstrată de către alianţa respectivă în noua sa formă. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianţă politică sau alianţă electorală.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »