Art. 24. - Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 196

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 24 Martie 2014
Art. 24
(1)Datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale.
(2)Orice persoană înscrisă în Registrul electoral poate solicita informaţii numai cu privire la datele personale care sunt conţinute în acesta.
(3)Întâmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori din Registrul electoral se fac la biroul teritorial judeţean al Autorităţii Electorale Permanente competent, acesta fiind obligat să se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(4)Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se soluţionează, în cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul.