Art. 14. - Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
M.Of. 196
Ieşit din vigoare Versiune de la: 24 Martie 2014
Art. 14
(1)La nivel naţional se constituie un Birou Electoral Central, format din 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 12 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale care participă la alegeri, conform legii, precum şi un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
(2)Desemnarea celor 5 judecători se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, în cea de a treia zi de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Data, ora şi locul şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu o zi înainte de ziua desfăşurării, partidelor politice parlamentare şi se aduce la cunoştinţă publică prin presa scrisă şi audiovizuală. La organizarea şi desfăşurarea tragerii la sorţi are dreptul să participe câte un reprezentant, desemnat ca atare, al partidelor politice parlamentare. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele şi de prim-magistratul-asistent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul-verbal constituie actul de învestire.
(1)La nivel naţional se constituie un Birou Electoral Central, format din 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 12 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale care participă la alegeri, conform legii, precum şi un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
(2)Desemnarea celor 5 judecători se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, în cea de a treia zi de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Data, ora şi locul şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu o zi înainte de ziua desfăşurării, partidelor politice parlamentare şi se aduce la cunoştinţă publică prin presa scrisă şi audiovizuală. La organizarea şi desfăşurarea tragerii la sorţi are dreptul să participe câte un reprezentant, desemnat ca atare, al partidelor politice parlamentare. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele şi de prim-magistratul-asistent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul-verbal constituie actul de învestire.(3)În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnaţi aleg din rândul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central şi locţiitorul acestuia. În termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central, biroul se completează cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, precum şi cu reprezentantul desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, comunicaţi în scris de către acestea. Completarea Biroului Electoral Central se consemnează într-un proces-verbal care constituie actul de învestire. În această organizare Biroul Electoral Central îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentului titlu.
(4)În termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor, partidele politice care nu sunt reprezentate în Parlament, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora care participă la alegeri comunică, în scris, Biroului Electoral Central, numele şi prenumele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare.
(5)Desemnarea reprezentanţilor partidelor politice neparlamentare, alianţelor politice şi alianţelor electorale dintre acestea în Biroul Electoral Central se face în ordinea descrescătoare a numărului de candidaturi rămase definitive din colegiile uninominale.
(6)În cazul în care la desemnarea reprezentanţilor partidelor politice neparlamentare, alianţelor politice sau alianţelor electorale dintre acestea ultimul loc de distribuit revine unor partide sau alianţe care au depus acelaşi număr de candidaturi, desemnarea reprezentanţilor acestora se face, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral Central, în prezenţa persoanelor delegate de partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale în cauză.
(7)Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor politice neparlamentare, alianţelor politice şi alianţelor electorale se face, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de preşedintele Biroului Electoral Central, în prezenţa membrilor biroului şi a persoanelor delegate de partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au comunicat reprezentanţii. Procesul-verbal întocmit de preşedinte cu privire la modul de stabilire a reprezentanţilor constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în Biroul Electoral Central.
(8)Competitorii electorali care desemnează reprezentanţi în Biroul Electoral Central potrivit prevederilor alin. (3) şi (4) pot desemna şi câte un locţiitor al acestora. Locţiitorul poate înlocui, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, titularul respectiv numai când acesta nu poate participa la şedinţele Biroului Electoral Central.
(9)În componenţa prevăzută la alin. (1) Biroul Electoral Central adoptă, în termen de două zile de la constituire, un regulament de organizare şi funcţionare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi este obligatoriu pentru toate birourile electorale.
(10)Aparatul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central este asigurat de Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, iar statisticienii necesari, de către Institutul Naţional de Statistică.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »