Art. 92. - Art. 9 2 - Legea 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977

M.Of. 654

În vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2024
Art. 92
(1)Persoanele care solicită eliberarea certificatelor potrivit prezentei legi poartă răspunderea penală pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, a documentelor şi probelor aflate în acestea.
(2)Cererile care privesc eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, depuse conform art. 32, sunt analizate de o comisie alcătuită din cel mult 5 membri, angajaţi din cadrul Secretariatului de Stat, numită prin ordin al secretarului de stat, care este şi preşedintele comisiei.
(3)Comisia prevăzută la alin. (2) procedează la soluţionarea cererilor, verificând actele dosarelor care au fost depuse în termenele şi condiţiile prevăzute de lege pentru calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 şi care îndeplinesc condiţiile şi criteriile pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant.
(4)După admiterea cererilor se procedează la eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant, potrivit metodologiei stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei, aprobat prin ordin al secretarului de stat.
(5)Secretariatul de Stat va înainta periodic Preşedintelui României propunerile de atribuire a titlurilor pentru persoanele ale căror cereri au fost admise, în vederea publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6)Soluţiile vor fi comunicate în termen de 120 de zile lucrătoare de la depunerea cererii. În cazul comunicărilor prin poştă, cu confirmare de primire, care nu sunt ridicate de către destinatar, termenul de 30 de zile pentru contestaţie curge de la data publicării deciziei Comisiei prin postare pe site-ul instituţiei.

(7)Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile privind noile certificate - Luptător cu Rol Determinant se depun în termen de 30 de zile de la comunicare cu nominalizarea persoanelor în cauză. Contestaţiile se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

(8)În termen de 45 de zile după acordarea titlurilor de către Preşedintele României şi publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, Secretariatul de Stat transmite către casele de pensii adeverinţele prevăzute la art. 41 pentru persoanele ale căror cereri au fost admise.