Art. 61. - Măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp revine Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, inspectoratului de poliţie judeţean în raza căruia persoana îşi are domiciliul ori reşedinţa şi se ia în mod obligatoriu în următoarele situaţii: - Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor - REPUBLICARE

M.Of. 189

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2025
Art. 61
(1)Măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp revine Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, inspectoratului de poliţie judeţean în raza căruia persoana îşi are domiciliul ori reşedinţa şi se ia în mod obligatoriu în următoarele situaţii:
a)persoana a săvârşit o infracţiune în legătură cu serviciul sau o infracţiune cu intenţie;
*) Prin Decizia nr. 11/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracţiuni cu intenţie.

b)persoana a fost sancţionată contravenţional de cel puţin două ori în 6 luni pentru încălcarea dispoziţiilor art. 46-48 sau a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
c)persoana şi-a pierdut aptitudinile fizice necesare în vederea îndeplinirii funcţiei de paznic sau gardă de corp ori a fost declarată iresponsabilă, potrivit legii.
(2)Măsura retragerii atestatului se propune de agentul constatator sau de angajatorul care a sesizat că personalul de pază sau garda de corp se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi se dispune de către unitatea din care face parte agentul constatator, comunicându-se acest lucru de îndată angajatorului şi persoanei sancţionate.
(3)Persoana căreia i s-a retras atestatul poate contesta această măsură în justiţie, în condiţiile legii.
(4)Cererea de reprimire a atestatului se poate face după un an de la luarea măsurii, cu excepţia situaţiei în care instanţa de judecată constată nevinovăţia persoanei.
*) Prin Decizia nr. 11/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracţiuni cu intenţie.

(5)La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române va fi organizată o evidenţă informatizată a tuturor persoanelor care au fost atestate pentru serviciul de pază, precum şi a celor cărora le-au fost retrase atestatele de către unităţile competente ale Ministerului Afacerilor Interne.