Art. 48. - În timpul serviciului, personalul care execută garda de corp are, pe lângă obligaţiile prevăzute la art. 46 lit. d) şi j)-o), şi următoarele obligaţii specifice: - Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor - REPUBLICARE

M.Of. 189

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2025
Art. 48
(1)În timpul serviciului, personalul care execută garda de corp are, pe lângă obligaţiile prevăzute la art. 46 lit. d) şi j)-o), şi următoarele obligaţii specifice:
a)să apere persoana căreia îi asigură garda de corp împotriva unor atacuri care pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile acesteia;
b)să ia primele măsuri pentru salvarea persoanei beneficiare de gardă de corp, când aceasta a fost rănită;
c)să nu execute, la cererea beneficiarului de gardă de corp, activităţi care depăşesc limita atribuţiilor sale legale;
d)să anunţe unitatea de poliţie de îndată ce intră în posesia unor date sau informaţii despre iminenta pregătire sau săvârşire a unor infracţiuni;
e)să oprească şi să imobilizeze, în funcţie de posibilităţi, persoanele care au săvârşit fapte de natură a pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile persoanei căreia îi asigură protecţia şi să sesizeze de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie;
f)să participe, la cererea autorităţilor statului, la îndeplinirea misiunilor ce revin acestora pentru prinderea infractorilor, fără a încălca obligaţiile faţă de persoana pe care o are în pază;
g)să coopereze cu autorităţile statului care au atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
(2)Personalului prevăzut la alin. (1) îi este interzis portul armamentului în sediile instituţiilor publice.