Art. 57. - Legea 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022
M.Of. 1238
În vigoare Versiune de la: 18 Noiembrie 2022
Art. 57
(1)Creditele de angajament prevăzute în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite reprezintă limita maximă în cadrul căreia în anul 2022 pot fi încheiate angajamentele legale astfel cum sunt definite conform prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze la nivel de subcapitol şi paragraf, precum şi la nivel de articol şi alineat creditele de angajament aprobate în anexa nr. 3/XX/01 şi anexa nr. 11 şi să comunice Ministerului Finanţelor, în termen de 15 zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze creditele bugetare aprobate la titlul 10 "Cheltuieli de personal", titlul 20 "Bunuri şi servicii" şi titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă", aprobate în anexa nr. 3/XX/02 la nivel de articol şi alineat, potrivit clasificaţiei bugetare.
(4)Ordonatorii principali de credite au obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor detalierea prevăzută la alin. (3) în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(5)Ordonatorii principali de credite au obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2022, în termen de 45 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(6)În cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (4) şi (5), Ministerul Finanţelor este abilitat să restituie ordonatorilor principali de credite deschiderile de credite bugetare.