Art. 54. - Legea 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022

M.Of. 1238

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2022
Art. 54
(1)Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice care aveau ca membri cel puţin un deputat sau senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021.
(2)În anul 2022, subvenţia împărţită unui partid politic va fi proporţională cu raportul dintre numărul parlamentarilor înscrişi în acesta şi afiliaţi unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021 şi numărul total al parlamentarilor înscrişi în partide politice şi afiliaţi grupurilor parlamentare, cu excepţia grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021, conform informaţiilor furnizate de secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului.
(3)În anul 2022, prin derogare de la prevederile art. 63 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, algoritmul de repartizare a subvenţiilor către partidele politice se stabileşte prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente.