Art. 55. - Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri: - Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - Republicată

M.Of. 628

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2019
Art. 55
(1)Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri:
a)persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii;
b)persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, iar măsura a rămas definitivă;
c)secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, că persoana în cauză nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, atribuţiile prevăzute de lege.

(2)Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii constată incidenţa uneia dintre ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), la sesizarea majorităţii judecătorilor care compun Secţia pentru judecători sau, după caz, a majorităţii procurorilor care compun Secţia pentru procurori, precum şi la sesizarea unei adunări generale.

(3)În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), procedura de revocare din funcţie a unui membru al Consiliului se desfăşoară după cum urmează:
a)solicitarea de revocare poate fi iniţiată de cel puţin 2/3 din numărul adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită;
b)sesizarea trebuie să cuprindă indicarea concretă a atribuţiei prevăzute de lege pe care persoana în cauză nu şi-a îndeplinit-o sau şi-a îndeplinit-o în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, precum şi a motivelor din care rezultă această situaţie. Sesizarea este inadmisibilă atunci când vizează modul în care membrul ales şi-a exercitat dreptul de vot, mandatul membrului ales nefiind imperativ;
c)solicitarea de revocare se transmite secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care dispune efectuarea verificărilor necesare de către Inspecţia Judiciară. Verificările trebuie efectuate în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor dacă există motive întemeiate care justifică această măsură, dispoziţiile art. 46 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător;
d)raportul întocmit de Inspecţia Judiciară se transmite secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior ai Magistraturii, care îl va comunica judecătorului sau procurorului vizat. Împotriva raportului, judecătorul sau procurorul poate formula obiecţiuni în termen de 30 de zile de la comunicare. Raportul definitiv se comunică adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită;
e)în vederea dezbaterii raportului, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii convoacă toate adunările generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită, stabilind o singură dată şi o oră pentru desfăşurarea acestora;
f)persoana vizată de revocare se poate adresa judecătorilor sau procurorilor în vederea susţinerii propriului punct de vedere, în orice mod, până la data adunărilor generale;
g)dacă 2/3 din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniţi în adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii vizat de procedură sunt în sensul menţinerii solicitării de revocare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ia act de hotărârile adunărilor generale;
h)adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită sunt legal constituite în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor sau procurorilor. Hotărârile adunărilor generale se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor sau procurorilor.

(4)[textul din Art. 55, alin. (4) din capitolul V a fost abrogat la 06-iun-2013 de Actul din Decizia 196/2013]
(4)[textul din Art. 55, alin. (4) din capitolul V a fost abrogat la 16-oct-2018 de Art. III, punctul 6. din Ordonanta urgenta 92/2018]
(5)[textul din Art. 55, alin. (5) din capitolul V a fost abrogat la 16-oct-2018 de Art. III, punctul 6. din Ordonanta urgenta 92/2018]
(6)[textul din Art. 55, alin. (6) din capitolul V a fost abrogat la 11-oct-2018 de Art. I, punctul 62. din Legea 234/2018]
(7)[textul din Art. 55, alin. (7) din capitolul V a fost abrogat la 11-oct-2018 de Art. I, punctul 62. din Legea 234/2018]
(8)[textul din Art. 55, alin. (8) din capitolul V a fost abrogat la 11-oct-2018 de Art. I, punctul 62. din Legea 234/2018]
(9)Decizia de revocare a membrilor aleşi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se ia cu votul majorităţii judecătorilor în exerciţiu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(9)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul revocării membrilor aleşi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(10)Revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor prevăzute la art. 24 alin. (3) lit. a)-g), se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi se dispune prin votul majorităţii Plenului Consiliului, în prezenţa a cel puţin 2/3 dintre membrii săi. Hotărârea Plenului se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.
(11)Hotărârea de revocare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători. Introducerea contestaţiei suspendă de drept executarea hotărârii. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.