Art. 40. - Art. 40 - Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - Republicată
M.Of. 628
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Martie 2019
Art. 40
(1)Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor:
a)dispune delegarea şi detaşarea judecătorilor, în condiţiile legii;
b)numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
c)propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor;
d)numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
e)eliberează din funcţie judecătorii stagiari;
f)analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către judecătorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către judecătorii înscrişi la concursul de promovare şi de către judecătorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;
g)soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a judecătorilor, constituite în condiţiile legii;
h)dispune promovarea judecătorilor;
i)numeşte în funcţii de conducere judecătorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;
j)aprobă transferul judecătorilor;
k)dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor;
l)convoacă adunările generale ale judecătorilor, în condiţiile legii;
m)[textul din Art. 40, alin. (1), litera M. din capitolul IV, sectiunea 3 a fost abrogat la 20-feb-2019 de Art. 15, punctul 2. din Ordonanta urgenta 7/2019]
n)ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor;
o)[textul din Art. 40, alin. (1), litera O. din capitolul IV, sectiunea 3 a fost abrogat la 20-feb-2019 de Art. 15, punctul 2. din Ordonanta urgenta 7/2019]
p)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.
(2)Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera procurorilor:
a)la propunerea ministrului justiţiei, înaintează Preşedintelui României propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia;
b)avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a adjuncţilor acestora, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestuia;
c)avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorilor şefi de secţii ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
d)propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a procurorilor;
e)numeşte procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
f)eliberează din funcţie procurorii stagiari;
g)analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare, de către procurorii înscrişi la concursul de promovare şi de către procurorii propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;
h)soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a procurorilor, constituite în condiţiile legii;
i)dispune promovarea procurorilor;
j)numeşte în funcţii de conducere procurorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;
k)aprobă transferul procurorilor;
l)dispune suspendarea din funcţie a procurorilor;
m)dispune delegarea şi detaşarea procurorilor, în condiţiile legii;
n)convoacă adunările generale ale procurorilor, în condiţiile legii;
o)aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete;
p)ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a procurorilor;
q)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (7)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (7)
- Decizia 315/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 23 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
- Decizia 520/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 23 alin. (1), ale art. 40 alin. (1) lit. c) şi ale art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
- Decizia 3/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi ale art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (142)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (142)
- Sentinta nr. RJ 235gd486g/2022 din 03-mai-2022, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 592g8ed23/2022 din 11-mar-2022, Curtea de Apel Bucuresti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 862d352e4/2022 din 07-mar-2022, Curtea de Apel Alba Iulia, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (3)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Pronunţarea de către o comisie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unei soluţii, fie ea şi provizorie, asupra cererilor înaintate de magistraţi, excedează atribuţiilor conferite comisiilor de lucru din cadrul CSM de dispoziţiile art. 68 alin. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ dat în executarea şi aplicarea prevederilor art. 53 ind. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora comisiile de lucru au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru secţii şi nu au competenţa de a da soluţii într-o cerere cu care este învestită una dintre secţiile Consiliului Superior al Magistraturii
- Din jurisprudenţa recentă în materia organizării judecătoreşti şi a statutului magistraţilor. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi chemaţi să răspundă în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004 pentru hotărârile adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii în urma votului exprimat, aceştia nefiind funcţionari, ci membri aleşi în vederea exercitării rolului Consiliului Superior al Magistraturii de asigurare a independenţei justiţiei, cu atribuţii în ceea ce priveşte cariera judecătorilor şi procurorilor
- Raportul dintre libertate şi interdicţie în cazul magistraţilor