Art. 25171. - Art. 251 71 - Legea 31/1990 1) societăţilor - Republicare
M.Of. 1066
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025
Art. 25171
(1)În termen de 45 de zile de la data efectuării publicităţii proiectului de divizare, potrivit dispoziţiilor art. 25167, orice creditor a cărui creanţă este anterioară acestei date şi nescadentă la această dată şi care este nemulţumit de garanţiile acordate prin proiectul de divizare notifică societatea pentru acordarea de garanţii adecvate.
(2)În termen de 15 zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), societatea transmite creditorului oferta privind acordarea de garanţii.
(3)În cazul în care creditorul prevăzut la alin. (1) nu consideră adecvate garanţiile acordate de societate, se poate adresa instanţei pentru obligarea societăţii la acordarea de garanţii adecvate, dacă creditorul dovedeşte, în mod rezonabil, că divizarea afectează şansele de acoperire a creanţei. Garanţiile sunt acordate sub condiţia ca divizarea să producă efecte.
(4)Cererea se depune, în termen de 3 luni de la data efectuării publicităţii potrivit dispoziţiilor art. 25167, la oficiul registrului comerţului de la sediul societăţii ce face obiectul divizării, care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o menţionează în registru şi o înaintează tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul societăţii. La cerere se anexează dovada notificării societăţii în vederea constituirii de garanţii şi, după caz, oferta societăţii. Hotărârea instanţei este executorie şi este supusă numai apelului.
(5)Cererea creditorului se judecă de urgenţă şi cu precădere. Dacă sunt formulate mai multe cereri, acestea se conexează.
(6)Certificatul prealabil divizării transfrontaliere poate fi emis numai dacă societatea prezintă dovezi privind acceptarea de către creditori a garanţiilor constituite ca urmare a notificării societăţii sau potrivit hotărârii instanţei judecătoreşti.
(7)Legea română este legea aplicabilă cererilor creditorilor formulate potrivit alin. (1), iar tribunalul în a cărui circumscripţie se află sediul societăţii care face obiectul divizării transfrontaliere este instanţa competentă să soluţioneze cererile acestora.
(8)Pe o perioadă de 2 ani de la data la care produce efecte divizarea transfrontalieră, potrivit dispoziţiilor art. 25176, orice cerere a oricărui creditor care deţine o creanţă anterioară datei efectuării publicităţii proiectului de divizare şi nescadentă la acea dată, în legătură cu acea creanţă, poate fi adresată instanţei competente în a cărei circumscripţie teritorială a avut sediul social societatea care a făcut obiectul divizării.
(9)Prin excepţie de la prevederile art. 172 alin. (1) lit. d), dispoziţiile alin. (1)-(8) sunt aplicabile şi deţinătorilor de obligaţiuni.
(10)În cazul în care o creanţă a unui creditor al societăţii care face obiectul divizării nu este acoperită de societatea căreia îi este alocată obligaţia corelativă, celelalte societăţi beneficiare şi, în cazul unei divizări parţiale sau al unei divizări prin separare, şi societatea care face obiectul divizării răspund în solidar cu societatea căreia îi este alocată obligaţia. Cu toate acestea, suma maximă aferentă răspunderii în solidar a oricărei societăţi implicate în divizare este limitată la valoarea, la data la care divizarea produce efecte, a activului net alocat respectivei societăţi.