Art. 25131. - Art. 251 31 - Legea 31/1990 1) societăţilor - Republicare
M.Of. 1066
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025
Art. 25131
(1)În termen de 45 de zile de la data efectuării publicităţii proiectului comun de fuziune transfrontalieră, potrivit dispoziţiilor art. 25128, orice creditor a cărui creanţă este anterioară acestei date şi nescadentă la această dată şi care este nemulţumit de garanţiile acordate prin proiectul comun de fuziune transfrontalieră notifică societatea participantă la fuziune al cărei creditor este în vederea acordării de garanţii adecvate.
(2)În termen de 15 zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), societatea transmite creditorului oferta privind acordarea de garanţii.
(3)În cazul în care creditorul prevăzut la alin. (1) nu consideră adecvate garanţiile acordate, se poate adresa instanţei pentru obligarea societăţii la acordarea de garanţii adecvate, dacă creditorul dovedeşte, în mod rezonabil, că fuziunea afectează şansele de acoperire a creanţei. Garanţiile sunt acordate sub condiţia ca fuziunea să producă efecte.
(4)Cererea se depune, în termen de 3 luni de la data efectuării publicităţii potrivit dispoziţiilor art. 25128, la oficiul registrului comerţului de la sediul societăţii participante la fuziune, care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o menţionează în registru şi o înaintează tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul social al societăţii participante la fuziune. La cerere se anexează dovada notificării societăţii în vederea constituirii de garanţii şi, după caz, oferta societăţii. Hotărârea instanţei este executorie şi este supusă numai apelului.
(5)Cererea creditorului se judecă de urgenţă şi cu precădere. Dacă sunt formulate mai multe cereri, acestea se conexează.
(6)Certificatul prealabil fuziunii transfrontaliere poate fi emis numai dacă societatea prezintă dovezi privind constituirea garanţiilor potrivit proiectului comun de fuziune sau ca urmare a notificării societăţii ori potrivit hotărârii instanţei judecătoreşti.
(7)Legea română este legea aplicabilă cererilor creditorilor societăţii participante la fuziune formulate potrivit alin. (3), iar tribunalul în a cărui circumscripţie se află sediul societăţii participante la fuziunea transfrontalieră este instanţa competentă să soluţioneze cererile acestora.
(8)Pe o perioadă de 2 ani de la data la care produce efecte fuziunea transfrontalieră, potrivit dispoziţiilor art. 25136 alin. (3), orice cerere a oricărui creditor care deţine o creanţă anterioară datei efectuării publicităţii proiectului de fuziune şi nescadentă la acea dată, în legătură cu acea creanţă, poate fi adresată instanţei competente în a cărei circumscripţie teritorială a avut sediul social societatea participantă la fuziune al cărei creditor este.
(9)Prin excepţie de la prevederile art. 172 alin. (1) lit. d), dispoziţiile alin. (1)-(8) sunt aplicabile şi deţinătorilor de obligaţiuni.