Art. 54. - Legea 3093/1921 privind reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea

M.Of. 82

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 1921
Art. 54
După aceasta va proceda la măsurătoarea terenului supus exproprierii şi la aplicarea cotei legale.
Dacă însă la măsurătoare se va găsi că suprafaţa terenului supus exproprierii este mai mare sau mai mică decât cea constatată prin hotărârile comisiunilor de expropriere, se va revizui hotărârea comisiunii numai în ceeace priveşte întinderea, stabilindu-se suprafaţa precisă atât a părţii expropriate, cât şi a celei rămase neexpropriate.
În urma operaţiunii de măsurătoare se va determina pe teren partea expropriată şi se vor fixa hotarele ei prin repere numerotate pe plan şi trecute în inventar, atât dinspre partea rămasă neexpropriată, cât şi dinspre toţi vecinii, fără a se schimba însă cu această ocazie punctele definitiv judecate de comisiuni, asupra situaţiunii juridice a proprietăţii, natura şi calităţii terenului, alegerii părţii expropriate, etc.