Art. 40. - Venitul net pe hectar şi categorie de pământ cultivabil. - Legea 3093/1921 privind reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea

M.Of. 82

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 1921
Art. 40
Toţi proprietarii a căror moşii sunt supuse în total sau în parte exproprierii prin legea de faţă, sunt datori ca în termen de o lună dela promulgarea ei să remită fiecărui judecător de ocol al circumscripţiei în care se află aşezată fiecare din moşiile ce posedă, o declaraţiune în 3 exemplare pentru fiecare moşie ce posedă sau a posedat la 15 August 1916, care să cuprindă următoarele:
a)Numele proprietăţii, al satului, comunei, plăşii şi judeţului unde este aşezată moşia;
b)Numele proprietarului, capacitatea lui juridică şi domiciliul lui real;
c)Starea juridică a proprietăţii şi sarcinile ei la facerea declaraţiei şi la 15 August 1916; precum şi actele de transmitere a proprietăţii dela această dată până în prezent;
d)Suprafaţa de pământ ce i-a rămas în urma aplicării scării progresive de expropriere prin decretul-lege No. 3.697/918 şi legii păşunilor comunale, specificându-se în hectare câtă pădure, grădini, vii, terenuri inundabile neproductive, bălţi, etc., şi cât pământ cultivabil (arătură, fâneaţă, pădure.
e)Numărul moşiilor ce posedă la 15 August 1916, cu arătarea situaţiei lor (comună, plasă, judeţ). În caz când moşia a fost între timp vândută sau donată, se va arăta numele noului proprietar;
f)Dacă moşia pentru care se face declaraţia era cultivată prin arendaş la 23 Aprilie 1920, de cât timp şi cu ce contract vizat de administraţia financiară, dacă mai este arendată;
g)Moşia sau moşiile în cari înţelege să-şi păstreze maximul prevăzut de lege;
h)Dacă pe moşie are învestiri de capital în construcţie, cu arătarea suprafeţei ocupate de aceste construcţii şi a evalurării lor;
i)Dacă moşia are plan şi hotărnicie sau plan economic, dacă şi planul şi hotărnicia sunt confirmate judecătoreşte;
j)Venitul net pe hectar şi categorie de pământ cultivabil.
Declaraţiile de mai sus se fac de proprietari sau de procuratorii lor, pentru minori şi interzişi, prin reprezentanţii lor legali, cei puşi sub consiliu judiciar o vor putea face fără asistenţa consiliului, femeile măritate fără consimţământul soţilor, atât pentru averea parafernală cât şi pentru cea dotală; în caz când asupra imobilului e constituit vreun drept de uzufruct legal, declaraţia se face de către proprietar şi de uzufructuar.
Judecătorul de ocol va trimite de pe aceste declaraţii două copii legalizate, una Casei centrale a împroprietăririi şi alta consilierului agricol judeţean respectiv.