Art. 37. - Comitetul agrar se compune din 18 membri şi un preşedinte, numiţi prin decret regal pe termen de 5 ani după propunerea ministrului de agricultură autorizat printr-un jurnal al consiliului de miniştri şi va fi format jumătate din jurişti şi jumătate din specialişti în agronomie şi economie politică. - Legea 3093/1921 privind reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea
M.Of. 82
În vigoare Versiune de la: 17 Iulie 1921
Art. 37
Organele de aplicare sunt:
I.Comitetul agrar;
II.Comisiunea judeţeană de expropriere;
III.Comisiunea de ocol pentru expropriere.
I.Comitetul agrar se compune din 18 membri şi un preşedinte, numiţi prin decret regal pe termen de 5 ani după propunerea ministrului de agricultură autorizat printr-un jurnal al consiliului de miniştri şi va fi format jumătate din jurişti şi jumătate din specialişti în agronomie şi economie politică.
Comitetul va forma din sânul său trei secţiuni, şi anume:
a)Secţiune pentru vechiul regat;
b)Secţiune pentru Transilvania;
c)Secţiune pentru Bucovina.
Fiecare secţiune va putea lucra în subsecţii compuse din cel puţin trei membri.
Comitetul agrar este organul consultativ al ministerului de agricultură în toate chestiunile ce-i vor fi supuse cu privire la lucrările de expropriere şi împroprietărire.
El examinează orice cerere de revizuire ce i-ar fi supusă de ministru cu privire la hotărârile definitive date de instanţele de expropriere sau cu privire la lucrările definitive de împroprietărire, date în contrazicere cu legea.
Dacă comitetul agrar hotărăşte revizuirea, el trimite lucrarea de expropriere înaintea unei alte comisiuni judeţene de expropriere din apropiere, care va reface lucrarea exproprierii. Iar dacă lucrarea revizuită va fi tabloul de împroprietărire, el va cere comitetului de ocol refacerea acestui tablou printr-un supliment de cercetare.
Hotărârea comisiunii judeţene de trimitere şi tabloul de împroprietărire de refăcut sunt definitive şi executorii, neputându-se ataca pe nici o cale ordinară sau extraordinară.
Secţiunile lucrează ca delegaţiuni ale comitetului pentru chestiunile speciale cari le sunt deferite.
II.Comisiunea judeţeană de expropriere, una de fiecare judeţ, se compune din 4 membri:
a)Un consilier al Curţii de apel, desemnat de ministerul de justiţie ca preşedinte, sau în lipsă preşedintele tribunalului local sau un judecător de tribunal desemnat de acesta;
b)Un delegat al Casei centrale a împroprietăririi;
c)Un delegat al proprietarilor;
d)Un delegat al sătenilor.
Odată cu alegerea delegaţilor proprietarilor şi sătenilor se face şi alegerea câte unui supleant.
Pe lângă fiecare comisiune judeţeană va funcţiona şi un secretar. Normele alegerii delegaţilor şi modul de funcţionare a comisiunilor se vor determina prin regulament special.
Hotărârile comisiunii se iau cu majoritate de voturi; în caz de paritate, votul preşedintelui este precumpănitor.
Aceste hotărâri vor fi semnate de membrii comisiunii şi de secretarul ei şi vor fi redactate în timp de cel mult 15 zile; ele vor cuprinde şi părerile deosebite ale minorităţii.
Atribuţiunile comisiunilor judeţene sunt:
1.Se pronunţă în prima instanţă asupra preţului pământului şi construcţiunilor expropriate.
Proprietarul, sătenii interesaţi, Casa centrală a împroprietăririi şi toţi acei cari au vreun drept real asupra imobilului expropriat, pot ataca cu apel hotărârea comisiunii judeţene privitoare la preţul de expropriere.
Apelul se va face la Curtea de apel respectivă în termen de 30 zile dela publicarea în Monitorul Oficial.
Casa centrală va putea face apel oricând, cât timp nu s-a pronunţat hotărârea definitivă asupra preţului în apelurile făcute de alte părţi interesate.
Apelul se va adresa în acest din urmă caz direct la instanţa sesizată cu judecarea apelului uneia din părţi.
Procedura se va îndeplini potrivit art. 66 şi 68 din legea judecătorilor de ocoale şi funcţionarul însărcinat cu îndeplinirea ei va putea fi amendat în caz de neglijenţă cu 50-100 lei.
Apelurile privitoare la aceeaşi moşie se vor conexa chiar din oficiu.
2.Se rosteşte în ultima instanţă asupra apelurilor făcute în contra hotărârilor comisiunilor de ocol şi comisiunilor judeţene de expropriere pentru înfiinţarea păşunelor comunale, cu privire la situaţia juridică a proprietăţii, la calitatea, întinderea, alegerea şi stabilirea terenului expropriat, asupra numărului moşiilor ce aparţin aceluiaş proprietar.
Hotărârile comisiunii judeţene date în această privinţă sunt definitive şi executorii, fără drept de opoziţie, apel, recurs, cu rezerva dispoziţiunilor prevăzute în Cap. VH a prezentei legi şi a dreptului de revizuire din partea Comitetului agrar, timp de un an dela executarea în fapt a hotărârii.
Părţile au însă dreptul de contestaţie înaintea comisiunilor judeţene, în ultima instanţă, asupra erorilor de executare în fapt, conform art. 50 şi următoarele.
III.Comisiunea de ocol pentru expropriere, una pentru fiecare circumscripţie de judecătorie de ocol, se compune din 4 membri:
a)Judecătorul de ocol ca preşedinte;
b)Un delegat al Casei centrale a împroprietăririi;
c)Un delegat al proprietarilor;
d)Un delegat al sătenilor.
Odată cu alegerea delegaţilor proprietarilor şi sătenilor se face şi alegerea câte unui supleant.
Pe lângă fiecare comisiune de ocol va funcţiona şi un secretar.
Normele acestor alegeri şi funcţionari comisiunii se vor determina prin regulament special.
Delegaţii vor fi înlocuiţi de drept, în caz de lipsă, de supleanţii respectivi, iar în caz de lipsă şi a acestora, ei vor fi înlocuiţi de preşedintele comisiunii care desemnează după cererea delegatului Casei centrale a împroprietăririi alte persoane din categoria acelora al căror loc a rămas vacant.
Şedinţele comisiunii de ocol se vor ţine în localul judecătoriilor de ocol, administraţiilor de plasă sau primăriilor.
Hotărârile comisiunilor de ocol se dau cu majoritate de voturi. În caz de paritate, votul preşedintelui hotărăşte.
Ele vor fi semnate de toţi membrii, inclusiv secretarul ei; vor fi redactate cel mai târziu în timp de 15 zile şi vor cuprinde şi părerile deosebite ale minorităţilor.
Hotărârile date cu unanimitatea voturilor comisiunii, dacă nu sunt apelate de nici una din părţi, sunt definitive şi se execută de îndată după ridicarea recoltei.
Atribuţiunile comisiunilor de ocol sunt:
1.Se pronunţă în prima instanţă asupra situaţiunii juridice a proprietăţilor din punctul de vedere al exproprierii, asupra întinderii aproximative şi calităţii terenului supus exproprierii, conform dispoziţiunii legii de faţă, peste exproprierea făcută prin aplicarea scării progresive cuprinsă în decretul No. 3.697/948 şi asupra alegerii şi determinării aproximative a părţii expropriate; de asemenea comisiunea se pronunţă în prima instanţă asupra tuturor exproprierilor făcute de comisiile locale şi comisiile judeţene ca organe de apel prevăzute de art. 31 din legea pentru înfiinţarea păşunelor comunale.
În acest din urmă scop toate lucrările de expropriere şi pentru păşuni comunale se vor trimite din oficiu de fostele comisiuni, cari rămân desfiinţate dela data prezentei legi, la comisiunile de ocol respective spre a le revizui în prima instanţă, cu drept de apel la comisiunea arătată de art. 37, alin. II de mai sus.
Comisiunea îşi poate da avizul asupra necesităţii schimbului de moşie prevăzut la art. 18 şi 19 din lege.
Pentru scopurile arătate mai sus, comisiunea dă ascultare concluziunilor părţilor şi va face toate investigaţiile pentru dobândirea datelor ce va socoti necesare pentru darea hotărârii.
Comisiunea va putea, pentru aceste lămuriri, însărcina ca experţi orice persoane va crede; aceştia sunt obligaţi să descindă pe teren pentru facerea expertizei.
2.Adună toate elementele necesare;
(a) Pentru evaluarea preţului pământului cultivabil expropriat după categorii (pământ cultivabil, păşune şi fâneaţă) şi calităţi;
(b) Pentru evaluarea preţurilor pădurilor, viilor, plantaţiunilor de orice fel, clădirilor, stabilimentelor industriale, bălţilor, stufăriilor, iazurilor, pământului inundabil, necultivabil, etc., cari cad sub expropriere. Hotărârile comisiunii de ocol pentru expropriere sunt supuse apelului la comisiunea judeţeană de expropriere în termenul prevăzut la art. 46 din prezenta lege.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »