Capitolul vi - Dispoziţii finale - Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor - Republicare

M.Of. 297

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2022
CAPITOLUL VI:Dispoziţii finale
Art. 49
(1)Organizarea, conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii de apărare împotriva incendiilor în unităţile structurilor de apărare şi securitate naţională se realizează potrivit prevederilor prezentei legi, pe baza normelor aprobate de conducătorii structurilor respective, cu avizul Inspectoratului General.
(2)La unităţile din structurile prevăzute la alin. (1) Inspectoratul General şi inspectoratele exercită controlul asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, numai la solicitarea comandanţilor sau a şefilor acestora.
(3)La sediile Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi pe amplasamentul Centralei Nucleare Electrice Cernavodă se constituie subunităţi profesioniste de intervenţie.

(4)Subunităţi profesioniste de intervenţie se pot constitui, prin ordin al ministrului afacerilor interne, şi la alte obiective aflate în administrarea autorităţilor publice centrale şi locale.
(5)Instituţiile menţionate la alin. (3) şi (4) asigură gratuit imobilele, spaţiile şi utilităţile necesare în vederea funcţionării şi desfăşurării activităţilor subunităţilor.

Art. 50
(1)Intervenţia pentru stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor în subteran, la operatorii economici care produc, stochează sau utilizează substanţe toxice care prin contact ori inhalare pot cauza moartea personalului, la centralele nucleare, la navele aflate în porturi şi în apele teritoriale române, la infrastructura de metrou, pe calea ferată, aeroporturi, platforme maritime de foraj şi extracţie se asigură:
a)imediat, de operatorii economici care administrează sectorul respectiv, pentru punerea în siguranţă provizorie a instalaţiilor speciale, de alimentare a fluxului tehnologic şi, în cazul existenţei serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiei de urgenţă;
b)de serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiei de urgenţă, care preiau în coordonare operaţională toate forţele şi mijloacele, la momentul sosirii la locul intervenţiei.
(2)La infrastructura de metrou, intervenţia pentru stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor se realizează potrivit unei proceduri aprobate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor.
(3)Intervenţia pentru stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor în exploatări miniere subterane şi în mediul subteran speologic se asigură numai de echipe specializate ale operatorilor economici care administrează sectorul respectiv, cu asistenţa tehnică a Inspectoratului General.
Art. 51
(1)Laboratoarele de încercări la foc se autorizează în condiţiile legii.
(2)Regulamentul de autorizare a laboratoarelor de încercări la foc se elaborează de Inspectoratul General, se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne17) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I18).
Art. 52
(1)Mijloacele tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor se introduc pe piaţă şi se utilizează conform legii.
(2)În domeniul nereglementat de Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011, introducerea pe piaţă a produselor prevăzute la alin. (1) se face pe baza metodologiei de certificare a conformităţii şi de supraveghere a pieţei.
(3)Metodologia menţionată la alin. (2) se elaborează de Inspectoratul General şi se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)Supravegherea pieţei pentru produsele menţionate la alin. (2) este realizată de Inspectoratul General şi inspectorate.
(5)Utilizarea, verificarea, reîncărcarea, repararea şi scoaterea din uz a stingătoarelor de incendiu se face pe baza normelor tehnice emise de Inspectoratul General, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 53
(1)Proiectarea, executarea, verificarea, întreţinerea şi repararea sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor, efectuarea lucrărilor de termoprotecţie şi ignifugare, de verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de către persoane fizice şi juridice atestate.
(2)Atestarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, aprobată de ministrul afacerilor interne17) şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I21).
Art. 54
În localitatea unde funcţionează servicii de urgenţă profesioniste, consiliul local nu are obligaţia constituirii serviciilor de urgenţă voluntare.
Art. 55
Personalul serviciilor de urgenţă nu răspunde de pagubele inerente procesului de intervenţie.
Art. 56
(1)Personalul serviciilor de urgenţă profesioniste care a îndeplinit o perioadă de minimum 10 ani atribuţii privind apărarea împotriva incendiilor, căruia i-au încetat raporturile de serviciu, la cerere sau din motive care nu-i sunt imputabile acestuia, poate primi, la cerere, brevetul de Pompier specialist, diferenţiat pe categorii de personal.
(2)Modul de eliberare şi drepturile conferite prin acest brevet vor fi stabilite prin regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne22).
Art. 57
(1)Anual se organizează concursuri profesionale ale serviciilor de urgenţă şi cercurilor de elevi Prietenii pompierilor.
(2)Concursurile profesionale ale serviciilor de urgenţă se desfăşoară pe baza regulamentului elaborat de Inspectoratul General, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne23), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I24).
(3)Concursurile profesionale ale cercurilor de elevi Prietenii pompierilor se desfăşoară pe baza regulamentului elaborat de Inspectoratul General, în colaborare cu autoritatea naţională pentru reglementarea activităţilor de învăţământ, aprobat prin ordin al acestei autorităţi şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I25).
Art. 571
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 301 alin. (1), pentru construcţiile şi amenajările prevăzute la art. 302 alin. (1), care au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru conformarea construcţiei la cerinţa securitate la incendiu, beneficiarii prevăzuţi la art. 301 alin. (2) au obligaţia obţinerii respectivului act administrativ până la data de 31 decembrie 2022.
(2)Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu conform alin. (1), răspunderea exclusivă în ceea ce priveşte funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine beneficiarilor investiţiilor.
(3)Excepţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică în situaţiile în care se constată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu care impune oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, potrivit criteriilor elaborate potrivit art. 45 pct. VI, cazuri care constituie contravenţii potrivit prezentei legi.

Art. 58
(1)Actele normative de aplicare, subsecvente prezentei legi, se elaborează de autorităţile responsabile în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia26).
(2)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.