Secţiunea 1 - Obligaţii generale - Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor - Republicare
M.Of. 297
În vigoare Versiune de la: 6 Mai 2022
SECŢIUNEA 1:Obligaţii generale
Art. 6
(1)Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.
(2)Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
(3)În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie.
Art. 7
(1)În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
(2)În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora.
Art. 8
În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:
a)să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor;
b)să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;
c)să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor măsuri.
Art. 9
La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor.
Art. 10
(1)Pentru limitarea propagării şi stingerea incendiilor, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestora, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor acestuia, consiliile judeţene, consiliile locale, persoanele juridice şi asociaţiile familiale prevăzute la art. 8 şi persoanele fizice care desfăşoară individual activităţi economice în condiţiile Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare4), au obligaţia să colaboreze între ele, contribuind cu forţe şi mijloace, pe bază de reciprocitate sau pe bază contractuală.
(2)[textul din Art. 10, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 1 a fost abrogat la 30-iun-2021 de Art. III, punctul 5. din Ordonanta urgenta 80/2021]
Art. 11
Deţinătorii şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii, echipamente tehnologice de producţie şi de transport au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea în aplicare a planurilor de intervenţie în caz de incendiu.
Art. 12
(1)Autorităţile administraţiei publice centrale şi celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau judeţene au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru tehnic.
(2)Obligaţia de a angaja cel puţin un cadru tehnic revine şi consiliilor locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), operatorilor economici şi instituţiilor publice, care se încadrează în criteriile cuprinse în Normele generale de apărare împotriva incendiilor, elaborate şi aprobate potrivit art. 17 alin. (2).
(3)Instituţiile publice şi operatorii economici care nu se încadrează în criteriile prevăzute la alin. (2) au obligaţia de a desemna, din rândul personalului propriu, un salariat care să îndeplinească şi atribuţii specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), pentru încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile publice locale, definite potrivit art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pot stabilii prin fişa postului atribuţii specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor, pentru unul sau mai multe posturi.
(5)Persoanele fizice şi asociaţiile familiale care desfăşoară activităţi economice autorizate pe teritoriul României, precum şi celelalte entităţi legal constituite, neprevăzute la alin. (1) şi (2), îndeplinesc atribuţiile pe linia apărării împotriva incendiilor în nume propriu, prin titularul de drept al entităţii.
Art. 121
(1)La nivelul Inspectoratului General şi al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei se constituie o comisie tehnică comună care emite îndrumări privind modul de aplicare şi interpretare a reglementărilor tehnice de proiectare privind securitatea la incendiu.
(2)Componenţa şi procedura de lucru a comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi al inspectorului general al Inspectoratului General.
(3)Îndrumările prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Inspectoratului General şi a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.