Art. 1. - Legea 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum si organizarea si funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali si Moaşelor din România

M.Of. 578

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2007
Art. 1
Profesia de asistent medical şi profesia de moaşă se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical şi, respectiv, posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de moaşă. Acestea pot fi:
a)cetăţeni ai statului român;
b)cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c)soţul şi descendenţii de gradul I aflaţi în întreţinerea unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), care desfăşoară legal activităţi salarizate sau nesalarizate pe teritoriul României, indiferent de cetăţenia lor;
d)beneficiarii statutului de rezident pe termen lung, acordat conform normelor Uniunii Europene de către unul din statele prevăzute la lit. b).