Art. 41. - Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor: - Legea 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii

M.Of. 1105

În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2023
Art. 41
(1)Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor:
a)aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din circumscripţiile acestora, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;
b)aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe;
c)stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;
d)la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor din reşedinţele de judeţ şi din municipiul Bucureşti, precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte;
e)adoptă, în condiţiile legii, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti;
f)urmăreşte respectarea prevederilor legale şi regulamentare în domeniul organizării şi funcţionării instanţelor şi ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităţilor ce pot afecta buna desfăşurare a activităţii acestora;
g)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2)Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea parchetelor:
a)aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor şi direcţiilor specializate;
b)la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aprobă numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale şi judecătoriile din reşedinţele de judeţ şi din municipiul Bucureşti, precum şi parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi judecătorii unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi;
c)aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru parchete;
d)adoptă, în condiţiile legii, regulamentele de ordine interioară ale parchetelor şi direcţiilor specializate;
e)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.