Art. 64. - Legea 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
M.Of. 578
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2004
Art. 64
(1)Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului teritorial sunt aleşi de către adunarea generală judeţeană, respectiv cea a municipiului Bucureşti, iar membrii Comisiei superioare de disciplină vor fi aleşi de către Adunarea generală naţională.
(2)Membrii comisiilor de disciplină vor fi aleşi din rândul farmaciştilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
(3)Funcţia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu orice altă funcţie în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România.
(4)Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 4 ani.
(5)Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează în următoarele situaţii: pierderea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România, prin numirea unui alt reprezentant, în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii, ori prin deces.