Art. 33. - Legea 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
M.Of. 578
Ieşit din vigoare Versiune de la: 30 Iunie 2004
Art. 33
Obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România sunt următoarele:
a)să facă dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesională şi a celor care reglementează organizarea şi funcţionarea corpului profesional; modalitatea de testare a cunoştinţelor de deontologie şi a legislaţiei profesionale se stabileşte de către Consiliul Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România;
b)să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmaciştilor din România, Codul deontologic al farmacistului, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România şi regulamentele profesiei;
c)să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai corpului profesional;
d)să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori organizate de către organele de conducere naţionale sau locale;
e)să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
f)să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale corpului profesional;
g)să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu;
h)să păstreze secretul profesional;
i)să păstreze, în cadrul profesiei, confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere;
j)să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei profesionale şi să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România;
k)să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de membru al Colegiului Farmaciştilor din România;
l)să rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin intermediul medierii de către comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Farmaciştilor din România;
m)să execute cu bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România, ale colegiilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »