Art. 46. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 1102
În vigoare Versiune de la: 13 Decembrie 2024
Art. 46
(1)După încheierea perioadei de stagiu judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.
(2)Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situaţie judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie indemnizaţiile de auditor primite şi cheltuielile de formare la Institutul Naţional al Magistraturii.
(3)Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate susţine acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(4)După trecerea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să efectueze din nou stagiul, potrivit legii.