Art. 282. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 1102
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2025
Art. 282
(3)Persoanele care au beneficiat de vechime în magistratură în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează această vechime.
(1)Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile pentru funcţia pe care sunt încadraţi. Aceştia îşi păstrează gradul profesional şi drepturile câştigate aferente statutului profesional dobândite în condiţiile legii.
(2)Numărul mandatelor pentru funcţiile de conducere la instanţe şi parchete exercitate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, inclusiv al celor în curs la această dată, se include în numărul maxim de mandate prevăzut de prezenta lege.
(3)Persoanele care au beneficiat de vechime în magistratură în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează această vechime.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »