Art. 255. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 1102

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2024
Art. 255
(1)Nu pot fi numiţi în funcţiile de prim-magistrat-asistent şi de magistrat-asistent-şef magistraţii-asistenţi care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.
(2)Magistraţii-asistenţi care candidează pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) sunt obligaţi să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii şi nici nu au colaborat cu acestea şi o declaraţie din care să rezulte că nu au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.
(3)Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică şi comunică, în termen de cel mult 15 zile de la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă magistratul-asistent a făcut parte din serviciile de informaţii sau a colaborat cu acestea.