Art. 229. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 1102
În vigoare Versiune de la: 31 Decembrie 2025
Art. 229
(1)Înaintea numirii în funcţie, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora care aveau vârsta de cel puţin 16 ani împliniţi la data de 1 ianuarie 1990 sunt obligaţi să dea o declaraţie autentică pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, potrivit legii.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au dat declaraţia prevăzută la alin. (1) sunt obligate să dea această declaraţie în termen de cel mult 30 de zile de la această dată.
(3)Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile prevăzute la alin. (1) şi (2). Rezultatele verificărilor se comunică Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei, după caz, şi se ataşează la dosarul profesional.
(4)Dacă în urma verificărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se constată că persoana a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, persoana nu mai poate fi numită în funcţia respectivă sau, dacă este deja numită, este eliberată din funcţie.
(5)Dispoziţiile legale privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică se aplică în mod corespunzător.