Art. 212. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 1102

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2025
Art. 212
(1)Soţul supravieţuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaş în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul, actualizată, după caz.
(2)Copiii minori ai judecătorului sau procurorului decedat, copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, precum şi copiii cu dizabilităţi au dreptul la pensia de urmaş, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul decedat, actualizată, după caz, în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi în procentele prevăzute de această lege, în funcţie de numărul de urmaşi.
(3)În cazul în care la data decesului judecătorul sau procurorul nu îndeplineşte condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, precum şi copiii cu dizabilităţi au dreptul la o pensie de urmaş în cuantum de 75% din baza de calcul prevăzută la art. 211 alin. (1) a susţinătorului decedat în ultima lună de activitate, în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii.