Art. 156. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
M.Of. 1102
În vigoare Versiune de la: 13 Decembrie 2024
Art. 156
(1)Comisia de examinare pentru judecători este formată din 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizare instituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management, precum şi cei care au experienţă managerială. În comisia de examinare sunt desemnaţi şi membri supleanţi care îi vor înlocui de drept, în baza hotărârii preşedintelui comisiei de examinare, în ordinea stabilită de secţia corespunzătoare a consiliului, pe acei membri ai comisiei care nu îşi pot exercita atribuţiile.
(2)Comisia de examinare pentru procurori este formată din 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizare instituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, procurorii care au urmat cursuri de management, precum şi cei care au experienţă managerială. În comisia de examinare sunt desemnaţi şi membri supleanţi care îi vor înlocui de drept, în baza hotărârii preşedintelui comisiei de examinare, în ordinea stabilită de secţia corespunzătoare a consiliului, pe acei membri ai comisiei care nu îşi pot exercita atribuţiile.
(3)Comisia de contestaţii pentru judecători este formată din trei membri: un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un judecător de la curţile de apel şi un specialist în management şi organizare instituţională, alţii decât cei din comisia de examinare. Comisia de contestaţii pentru procurori este formată din trei membri: un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi un specialist în management şi organizare instituţională, alţii decât cei din comisia de examinare. În aceeaşi componenţă sunt desemnaţi şi membrii supleanţi ai acestor comisii.
(4)Comisia de examinare şi comisia de contestaţii sunt prezidate de un judecător, respectiv de un procuror desemnat de secţia corespunzătoare a consiliului care stabileşte şi ordinea în care ceilalţi membri ai comisiei îndeplinesc funcţia de preşedinte în cazul incompatibilităţii preşedintelui desemnat sau în situaţiile în care acesta nu îşi poate exercita atribuţiile.
(5)În caz de incompatibilitate sau în cazul în care nu îşi pot exercita atribuţiile, membrii comisiilor sunt înlocuiţi de membrii supleanţi, în condiţiile şi cu respectarea componenţei prevăzute la alin. (1)-(3).
(6)Judecătorii sau procurorii care au făcut parte din comisia de examinare/contestaţii la concursul sau examenul anterior nu vor putea fi desemnaţi în aceste comisii pentru următoarele două sesiuni. Aceste dispoziţii se aplică, în măsura în care este posibil, şi specialiştilor în management şi organizare instituţională.
(7)Din comisia de examinare nu pot face parte membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi nici persoane din conducerea Consiliului Superior al Magistraturii sau a Institutului Naţional al Magistraturii.