Art. 141. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 1102

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2025
Art. 141
(1)Promovarea efectivă se face în ordinea mediilor obţinute, în limita numărului de posturi scoase la concurs, în raport cu opţiunea candidatului. În ipoteza art. 129 alin. (6) teza a II-a, la promovarea efectivă se va ţine seama de ordinea de preferinţă indicată de candidaţi.
(2)La punctaje egale au prioritate candidaţii care au vechime mai mare în funcţia de judecător, respectiv procuror, iar în cazul în care egalitatea se păstrează după aplicarea acestui criteriu vor fi avute în vedere în următoarea ordine: vechimea în gradul profesional deţinut, nota obţinută la concursul de promovare pe loc. În circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi.
(3)În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor, respectiv a procurorilor declaraţi admişi.
(4)Judecătorii şi procurorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la instanţe sau parchete superioare nu pot fi delegaţi, detaşaţi sau transferaţi timp de cel puţin 2 ani de la data promovării.
(5)Judecătorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la instanţe superioare nu pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii care au promovat efectiv în funcţii de execuţie la parchete superioare nu pot fi numiţi în funcţia de judecător timp de cel puţin 2 ani de la data promovării.
(6)Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 140 alin. (15), dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele sau parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data validării concursului. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
(7)Regulamentul privind concursul de promovare a judecătorilor se aprobă prin hotărâre a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, iar Regulamentul privind concursul de promovare a procurorilor se aprobă prin hotărâre a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Regulamentele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.