Art. 10. - Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 1102

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2024
Art. 10
(1)Soluţionarea contestaţiilor la barem şi la probele de concurs se realizează de comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin subcomisiile corespunzătoare.
(2)Subcomisiile de soluţionare a contestaţiilor pentru cele două probe scrise sunt alcătuite din membri specializaţi în drept civil şi drept procesual civil, respectiv în drept penal şi drept procesual penal. Din aceste subcomisii pot face parte şi cadre didactice universitare, specializate în disciplinele de concurs.
(3)Subcomisiile de soluţionare a contestaţiilor pentru proba interviului au componenţa prevăzută la art. 18 alin. (1).