Art. 81. - Art. 8 1 : Specificaţiile tehnice ale armelor de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, ale armelor de alarmă şi ale armelor de semnalizare - Legea 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esenţiale şi al muniţiilor - REPUBLICARE *)

M.Of. 425

În vigoare
Versiune de la: 2 Noiembrie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 81: Specificaţiile tehnice ale armelor de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, ale armelor de alarmă şi ale armelor de semnalizare
(1)Pentru garantarea faptului că armele de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, armele de alarmă şi armele de semnalizare nu pot fi transformate pentru a expulza o alică, un glonţ sau un proiectil, prin acţiunea unui combustibil de propulsie, acestea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe de ordin tehnic:
a)să fie în măsură să expulzeze muniţie pirotehnică de semnalizare numai dacă pe gura ţevii este fixat un adaptor;
b)să fie prevăzute cu un dispozitiv durabil, montat în interiorul armei, care să împiedice tragerea cu cartuşe încărcate cu una sau mai multe alice ori unul sau mai multe gloanţe ori proiectile solide;
c)să fie concepute pentru un cartuş care figurează şi respectă dimensiunile şi standardele indicate în tabelul nr. VIII din Tabelele cu dimensiuni pentru cartuşe şi camere stabilite de către Comisia internaţională permanentă pentru identificarea armelor de calibru mic, în vigoare la data de 16.01.2019;
d)să nu poată fi modificate cu ajutorul unor instrumente obişnuite astfel încât să expulzeze sau să devină capabile să expulzeze o alică, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie;
e)componentele esenţiale ale acestora să fie construite astfel încât să nu poată fi montate sau utilizate drept componente esenţiale ale armelor de foc;
f)înlăturarea sau modificarea ţevilor să determine distrugerea şi deteriorarea semnificativă a acestora;
g)atât camera cartuşului, cât şi ţeava trebuie să fie deplasate, înclinate sau decalate, astfel încât să împiedice ca armele să fie încărcate cu muniţie sau să tragă muniţie;
h)să fie prevăzute cu obstacole inamovibile de-a lungul lungimii ţevii, astfel încât o alică, un glonţ sau un proiectil să nu poată trece prin ţeavă prin acţiunea unui combustibil de propulsie şi orice spaţiu lăsat liber la nivelul ţevii să nu depăşească lungimea de 1 cm.
(2)Spaţiul lăsat liber la nivelul ţevii, care să nu depăşească lungimea de 1 cm, prevăzut la alin. (1) lit. h), trebuie să existe:
a)pe întreaga lungime a ţevii, în cazul armelor de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, al armelor de alarmă şi al armelor de semnalizare a căror ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a căror lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
b)pe cel puţin o treime din lungimea ţevii, în cazul armelor de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, armelor de alarmă şi armelor de semnalizare, a căror ţeavă depăşeşte 30 cm.
(3)Obstacolele prevăzute la alin. (1) lit. h) trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)primul obstacol este plasat cât mai aproape posibil de camera armei de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armei de alarmă sau a armei de semnalizare, astfel încât să permită în acelaşi timp expulzarea gazelor prin orificiile de evacuare;
b)să fie permanente şi să nu poată fi înlăturate fără distrugerea camerei cartuşului sau a ţevii armei de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armei de alarmă sau a armei de semnalizare;
c)să fie fabricate în întregime dintr-un material rezistent la tăiere, perforare, sfredelire, măcinare sau orice alt procedeu similar, cu o duritate minimă de 610 HV 30 pe scara Vickers. Ţeava poate avea un canal de-a lungul axei sale pentru a permite substanţelor iritante sau altor substanţe active să fie expulzate din dispozitiv;
d)să fie concepute astfel încât să împiedice crearea sau lărgirea unui orificiu în ţeavă, de-a lungul axei sale;
e)să fie concepute astfel încât să împiedice înlăturarea ţevii, cu excepţia cazului în care spaţiul aferent cadrului şi camerei devine inutil ca urmare a înlăturării respective sau dacă integritatea armei de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armei de alarmă sau a armei de semnalizare este atât de compromisă încât aceasta nu poate fi utilizată pentru a constitui baza unei arme de foc fără efectuarea unor reparaţii sau a unor completări semnificative.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. c), în cazul armelor de alarmă şi al armelor de semnalizare, concepute pentru a trage numai gloanţe oarbe, obstacolele trebuie să fie fabricate în întregime dintr-un material rezistent la tăiere, perforare, sfredelire, măcinare sau orice alt procedeu similar, cu o duritate minimă de 700 HV 30 pe scara Vickers.
(5)În cazul armelor de alarmă şi al armelor de semnalizare, concepute pentru a trage numai gloanţe oarbe, obstacolele trebuie să blocheze complet ţeava, cu excepţia unuia sau mai multor orificii de evacuare a presiunii gazului, realizate astfel încât niciun gaz să nu poată fi expulzat prin partea din faţă a armei.
(6)În cazul armelor de autoapărare special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, al armelor de alarmă şi al armelor de semnalizare, de tip revolver, suplimentar cerinţei prevăzute la alin. (1) lit. g), deschiderile frontale ale camerei cilindrului trebuie să fie îngustate pentru a se asigura faptul că gloanţele sunt blocate în camera cilindrului şi să fie deplasate în raport cu camera cilindrului.