Secţiunea 3 - Condiţii cu privire la deţinerea, portul şi utilizarea armelor letale, precum şi a muniţiei aferente de către persoanele fizice de cetăţenie română - Legea 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esenţiale şi al muniţiilor - REPUBLICARE *)

M.Of. 425

În vigoare
Versiune de la: 2 Noiembrie 2025
SECŢIUNEA 3:Condiţii cu privire la deţinerea, portul şi utilizarea armelor letale, precum şi a muniţiei aferente de către persoanele fizice de cetăţenie română
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 22: Solicitarea acordării permisului de armă şi a înscrierii armei în permisul de armă
(1)Persoana care a procurat, în condiţiile legii, arme letale are obligaţia ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la data procurării, să se prezinte la organul de poliţie care a eliberat autorizaţia de procurare, în vederea solicitării acordării permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă al cărui titular este deţinătorul.
(2)În cazul în care arma a fost procurată din afara teritoriului României, termenul prevăzut la alin. (1) este de maximum 15 zile lucrătoare de la data achiziţiei, dovedită prin actul de provenienţă.
(3)Deţinătorul armei are obligaţia să prezinte la solicitarea organului de poliţie competent fiecare armă cu ţeava ghintuită, împreună cu câte 5 cartuşe corespunzătoare calibrului fiecărei arme, în vederea înregistrării proiectilului şi a tubului-martor în evidenţele operative ale Inspectoratului General al Poliţiei Române. Procedura operaţiunii de înregistrare a proiectilului şi a tubului-martor se stabileşte în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 23: Acordarea dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armei
(1)În funcţie de scopul pentru care a solicitat autorizarea procurării armei, autorităţile competente pot acorda solicitantului dreptul de deţinere sau, după caz, de port sau folosire a armei procurate, făcând menţiune, în mod expres, despre aceasta în conţinutul permisului de armă.
(2)Dreptul de deţinere a armei se poate acorda numai pentru armele de vânătoare, de tir, de colecţie sau de autoapărare şi conferă titularului posibilitatea de a păstra arma la domiciliul, reşedinţa înscrisă în documentul de identitate şi în locurile utilizate de acesta, numai în spaţiile pentru care a fost autorizat, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3)Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda numai pentru armele de apărare şi pază, de vânătoare şi de tir şi conferă titularului posibilitatea de a purta asupra sa arma şi de a o folosi în scopul pentru care a fost autorizată procurarea acesteia, precum şi în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, în condiţiile prezentei legi.
Art. 24: Cantitatea de arme pentru care se poate acorda dreptul de deţinere şi, după caz, de port şi folosire
(1)Dreptul de deţinere se poate acorda pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare, de tir sau de colecţie.
(2)Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda solicitantului, în condiţiile prezentei legi, după cum urmează:
a)pentru două arme de apărare şi pază;
b)pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare;
c)pentru un număr nelimitat de arme de tir.
Art. 25: Valabilitatea permisului de armă
(1)Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

(2)În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3)Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) şi i) şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă.

(4)Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.
(5)Deţinerea, portul sau folosirea armelor şi muniţiilor înscrise în permisul de armă, ulterior expirării termenului de valabilitate al acestuia, este interzisă.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), titularul dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor şi muniţiilor are dreptul de a deţine şi purta o singură dată armele şi muniţia înscrise în permisul de armă cu scopul exclusiv de a le depune la un armurier autorizat în vederea depozitării ori înstrăinării, într-o perioadă de maximum 10 zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă.

SUBSECŢIUNEA 2:Regimul dreptului de deţinere a armelor letale
Art. 26: Condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor
(1)Titularul dreptului de deţinere a armelor letale are obligaţia să păstreze armele şi muniţiile înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor neautorizate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2)Titularul dreptului de deţinere a armelor poate fi autorizat de către organul de poliţie competent teritorial, la cerere, să scoată armele deţinute în condiţiile legii din incinta locului unde acestea sunt păstrate, în următoarele situaţii:
a)cu ocazia depunerii armelor la un armurier;
b)cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele.
(3)În autorizaţia prevăzută la alin. (2) se menţionează perioada în care armele urmează să fie transportate în afara locului unde sunt păstrate, motivul pentru care acestea se transportă, traseul utilizat, destinaţia şi condiţiile în care trebuie asigurată arma în timpul transportului.
(4)În cazul în care armele sunt scoase din incinta locului unde sunt păstrate, în vederea prezentării acestora la organele competente cu ocazia prelungirii valabilităţii permisului de armă, nu mai este necesară obţinerea prealabilă a autorizaţiei prevăzute la alin. (2).
Art. 27: Autorizarea folosirii armelor care fac obiectul dreptului de deţinere
(1)Titularul dreptului de deţinere a unei arme letale poate fi autorizat, la cerere, de către structura de poliţie competentă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa să folosească într-un poligon autorizat, în condiţiile legii, armele de vânătoare, de tir ori de colecţie.
(2)Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi să folosească, în condiţiile legii, armele deţinute în colecţie cu ocazia unor manifestări culturale, artistice sau istorice.
(3)Autorizarea prevăzută la alin. (1) şi (2) se referă la scopul pentru care s-a solicitat aceasta, traseul utilizat pentru transportul armelor, locul unde urmează a fi folosită arma şi termenul de valabilitate a autorizaţiei temporare de transport şi folosire a armei, precum şi cantitatea de muniţie ce poate fi folosită.

(4)Titularii dreptului de deţinere pot folosi o armă dintre cele deţinute, menţionată în mod expres în permisul de armă, numai în locul unde se află arma deţinută sau colecţia, în caz de legitimă apărare. în cazul în care titularul dreptului de deţinere a făcut uz de armă, are obligaţia să acţioneze în condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) şi (2).
(5)Procedura de acordare a autorizaţiei prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prezentei legi.
(6)Armele pentru care s-a obţinut dreptul de deţinere nu pot fi încredinţate de către posesorii acestora altor persoane, cu excepţia situaţiilor când armele se găsesc într-un poligon autorizat.
Art. 28: Anularea şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor
(1)Dreptul de deţinere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situaţii:
a)nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), e) şi f);
b)nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă;
c)a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
d)a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor;
e)a folosit armele deţinute fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), (2) şi (4);
f)a pierdut, din motive imputabile lui, calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4) sau nu mai are calitatea prevăzută la art. 13 alin. (5), care a condiţionat acordarea dreptului de deţinere a armelor;

g)a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia;
h)se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru deţinerea armelor;
i)se constată că dreptul de deţinere a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informaţii false.
j)refuză să se supună examenului psihologic şi/sau examenului medical în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliţie competente şi/sau recomandării de reexaminare.

(2)Dreptul de deţinere a armelor se suspendă în următoarele situaţii:
a)titularul dreptului nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d);
b)titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 13 alin. (3) sau (4), care a condiţionat acordarea dreptului de deţinere, dar acesta a recurs la căile de atac prevăzute de lege pentru redobândirea acestei calităţi şi în cauză nu există o soluţie definitivă şi irevocabilă;
c)titularul a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de deţinere a armelor.
d)există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică şi/sau medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei şi menţinerii autorizării pentru a deţine arme şi muniţii letale.

(3)În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul de poliţie competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care armele se ridică de către organele de poliţie.
Art. 29: Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă
(1)Constatarea situaţiilor prevăzute la art. 28 se face de către organele de poliţie competente, care iau măsura suspendării sau, după caz, anulării permisului de armă.
(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) se comunică, în scris, titularului dreptului de deţinere sau, după caz, rudelor ori persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situaţia prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c).
(3)Măsura prevăzută la alin. (1) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 30: Efectele aplicării măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă
(1)În termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a măsurii prevăzute la art. 29 alin. (1), titularul este obligat să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepţia cazului în care armele se ridică de către organele de poliţie.
(2)În termenul prevăzut la alin. (1), după îndeplinirea obligaţiei de depunere a armelor la un armurier autorizat, titularul trebuie să depună dovada acestui fapt, împreună cu documentele care atestă dreptul de deţinere a armelor letale, la organele de poliţie competente.
(3)Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de deţinere a armelor de către persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) şi (2) nu suspendă obligaţia persoanei de a depune armele la un armurier autorizat.
(4)În cazul prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. b), termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data expirării valabilităţii permisului de armă.

SUBSECŢIUNEA 3:Regimul dreptului de port şi folosire a armelor letale
Art. 31: Condiţiile de păstrare şi port ale armelor letale
(1)Titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
(2)Păstrarea armei şi muniţiei prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului, precum şi în alte spaţii autorizate în prealabil se face în locuri special destinate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, exceptând armele de apărare şi pază, care se pot regăsi asupra acestuia.

(3)Arma de apărare şi pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a)trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată;
b)să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care este transportată la armurier;
c)trebuie să stea în permanenţă introdusă în toc şi ascunsă vederii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;
d)să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, cadrelor Serviciului Român de Informaţii în condiţiile art. 12 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor prevăzute de lege cărora le pot fi împrumutate, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;

e)deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa.
Art. 32: Limitele exercitării uzului de armă
(1)Titularii dreptului de a purta şi folosi armele de apărare şi pază pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate în condiţiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate.
(2)Folosirea armelor de apărare şi pază în poligoanele autorizate se poate face numai în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.
Art. 33: Obligaţii în cazul efectuării uzului de armă
(1)Persoana care a făcut uz de armă este obligată să acţioneze imediat pentru a se acorda primul ajutor şi asistenţă medicală persoanelor rănite.
(2)Persoana care a făcut uz de armă este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie, indiferent dacă au rezultat sau nu victime ori pagube materiale.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2), precum şi în cea prevăzută la art. 27 alin. (4), organul de poliţie sesizat are obligaţia să efectueze cercetarea la faţa locului şi a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul. Arma care a fost folosită rămâne în custodia organului de poliţie care desfăşoară cercetarea, până la încheierea acesteia.
(4)Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul în care s-a făcut uz de armă, în condiţiile prevăzute la art. 32 alin. (2), cu excepţia situaţiei în care, în urma folosirii armei, au rezultat victime umane.
Art. 34: Păstrarea, portul şi folosirea armelor letale de către persoanele incluse într-un program de protecţie a martorilor
Persoanele incluse într-un program de protecţie a martorilor pot păstra, purta şi folosi armele înscrise în permisul de armă numai în condiţiile stabilite în protocolul de protecţie, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 31-33.
Art. 35: Acordarea dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare
(1)Dreptul de a purta şi folosi armele de vânătoare se acordă, în condiţiile prezentei legi, persoanelor care deţin permis de vânătoare eliberat de autorităţile române.
(2)Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare are obligaţia de a păstra armele înscrise în permisul de armă în condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi (2), cu excepţia situaţiei în care titularul se află în afara domiciliului în vederea desfăşurării activităţii de vânătoare, caz în care arma se păstrează în condiţii de siguranţă la gestionarul fondului cinegetic care a organizat activitatea de vânătoare, la un armurier autorizat sau în spaţiul destinat cazării, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 36: Transportul şi portul armelor de vânătoare
(1)Transportul armelor de vânătoare, pentru care s-a acordat deţinătorului dreptul de a le purta şi folosi, de la locul de deţinere autorizat până la locul unde urmează să se desfăşoare vânătoarea potrivit legii se face în următoarele condiţii:
a)armele trebuie ţinute în toc sau husă, asigurate şi neîncărcate cu muniţie;
b)să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (3) lit. b), d) şi e).
(2)Portul armelor de vânătoare în locul destinat vânătorii se face în următoarele condiţii:
a)arma poate fi încărcată, cu condiţia ca, după încărcare, să fie asigurată şi purtată astfel încât să nu prezinte pericolul producerii unor accidente;
b)să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (3) lit. b) şi e);
c)arma să se afle în permanenţă numai asupra persoanei care o deţine în mod legal şi să nu fie înmânată sub nicio formă altor persoane, cu excepţia vânătorilor.
Art. 37: Uzul de armă de vânătoare
(1)Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă în următoarele cazuri:
a)pentru acţiunile de vânătoare autorizate în condiţiile Legii nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b)pentru acţiuni de tragere în poligoane;
c)pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în cazul angajaţilor gestionarilor fondurilor cinegetice.

(11)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi personalul tehnic de specialitate al Gărzilor forestiere pot utiliza arma de vânătoare deţinută legal pentru intervenţii asupra exemplarelor de urs brun care pun în pericol siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor acestora, de orice fel.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), armele de vânătoare pot fi folosite şi în caz de legitimă apărare, stare de necesitate ori caz fortuit, în condiţiile legii.
(3)În cazul armelor de vânătoare semiautomate este interzisă schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartuşului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător şi cameră pot ţine mai mult de 3 cartuşe.

Art. 38: Înstrăinarea temporară a armelor de vânătoare
(1)Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate încredinţa unei alte persoane autorizate pentru portul şi folosirea unor astfel de arme una sau mai multe dintre acestea, precum şi muniţia aferentă, în limitele prevăzute de lege, în vederea utilizării la vânătoare.
(2)Se interzice lăsarea armei în gaj sau în alte forme de garanţie.
Art. 39: Acordarea dreptului de port şi folosire a armelor de tir
(1)Dreptul de a purta şi folosi arme de tir se acordă, în condiţiile prezentei legi, numai sportivilor de tir categoria I ori membri ai loturilor naţionale sau olimpice, pe perioada cât sunt în activitate, precum şi antrenorilor şi instructorilor în poligonul de tragere care se află în relaţii contractuale de muncă sau voluntariat cu un poligon de tragere autorizat conform legii.

(2)Sportivii de tir prevăzuţi la alin. (1) pot purta şi folosi arme de tir numai din categoria celor utilizate în probele sportive pentru care au obţinut clasificarea sau calificarea.
(3)Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de tir are obligaţia de a păstra armele înscrise în permisul de armă, în condiţiile prevăzute de lege pentru titularul dreptului de deţinere a acestor arme.
Art. 40: Transportul, portul şi folosirea armelor de tir
(1)Transportul armelor de tir pentru care s-a acordat deţinătorului dreptul de a le purta şi folosi se face în următoarele condiţii:
a)armele trebuie ţinute în husă sau, după caz, în cutie, neîncărcate cu muniţie şi asigurate împotriva pierderii ori sustragerii;
b)să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (3) lit. b), d) şi e).

(2)Portul, utilizarea şi folosirea armelor de tir în poligoanele de tir se fac în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.

Art. 41: Portul şi folosirea armelor de către persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice
Condiţiile în care persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice pot purta şi folosi arme letale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se stabilesc prin legile speciale care reglementează atribuţiile acestora.
SUBSECŢIUNEA 4:Regimul procurării şi deţinerii muniţiei aferente armelor letale de către persoanele fizice
Art. 42: Procurarea muniţiei de către titularii dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor letale
(1)Titularii dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor letale pot procura de la armurierii autorizaţi numai muniţia aferentă armelor înscrise în permisul de armă.
(2)Cantitatea maximă de muniţie care poate fi deţinută de persoanele prevăzute la alin. (1) se înscrie în permisul de armă de către organul de poliţie care eliberează acest document, după cum urmează:
a)în cazul armelor de apărare şi pază, 100 de cartuşe cu glonţ şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru fiecare armă;

b)în cazul armelor de vânătoare, 500 de cartuşe pentru câte o singură armă de fiecare calibru, dintre cele pentru care are dreptul de port şi folosire;

c)în cazul armelor de tir, 1.000 de cartuşe pentru fiecare armă pentru care are dreptul de port şi folosire.
(3)[textul din Art. 42, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2019 de Art. I, punctul 26. din Legea 196/2019]
(4)Sunt interzise comercializarea sau înstrăinarea sub altă formă, precum şi deţinerea ori utilizarea de muniţie expirată sau degradată care, prin păstrare sau folosire, ar putea pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

(5)La cerere, colecţionarii de arme pot fi autorizaţi să colecţioneze maximum 10 cartuşe, pentru câte o singură armă de fiecare calibru.
(6)Muniţia destinată colecţiei va fi păstrată în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de normele metodologice de aplicare a acesteia.
(7)Muniţia destinată colecţiei poate fi procurată în condiţiile stabilite de prezenta lege, numai în baza permisului de armă însoţit de atestatul de colecţionar, de la armurierii autorizaţi în condiţiile art. 104 alin. (3) şi (5), neputând fi utilizată în condiţiile art. 27 alin. (1) şi (2). Muniţia destinată colecţiei poate fi folosită exclusiv în condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (4).
(8)Cantitatea de muniţie, procurată în condiţiile prevăzute la alin. (7), se înscrie în documentul care atestă dreptul de deţinere a armelor destinate colecţiei.

Art. 43:
[textul din Art. 43 din capitolul II, sectiunea 3, subsectiunea 4 a fost abrogat la 14-ian-2016 de Art. I, punctul 14. din Legea 319/2015]
SUBSECŢIUNEA 5:Suspendarea, revocarea şi anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale şi a muniţiilor
Art. 44: Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale
(1)Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente în următoarele situaţii:
a)titularul dreptului nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d);
b)titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4), dar acesta a contestat această măsură prin recurgerea la căile de atac prevăzute de lege şi în cauză nu există o soluţie definitivă şi irevocabilă;
c)a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de port şi folosire a armelor.
d)există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică şi medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei şi menţinerii autorizării pentru a deţine arme şi muniţii letale.

(2)Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor se dispune pentru întreaga perioadă în care persoana se află în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (1).
(3)Pe perioada suspendării dreptului de port şi folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepţia situaţiei în care acestea se ridică de către organele de poliţie.
(4)Suspendarea încetează de la data la care titularul dreptului de port şi folosire a armelor nu se mai află în situaţiile prevăzute la alin. (1), iar permisul de armă, armele şi muniţia se restituie acestuia.
Art. 45: Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale
(1)Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii:
a)nu mai are calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4);
b)nu mai îndeplineşte vreuna dintre condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c), e) şi f);
c)a pierdut armele înscrise în permisul de armă sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări care îi sunt imputabile;
d)nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă;
e)a decedat sau a fost declarat dispărut, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
f)a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor;
g)se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru portul şi folosirea armelor;
h)dreptul de port şi folosire a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informaţii false.
i)nu se supune obligaţiei examinării psihologice şi/sau medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliţie competente şi/sau recomandării de reexaminare.

(2)În urma anulării dreptului de port şi folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepţia situaţiei în care acestea se ridică de către organele de poliţie.
Art. 46: Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor letale
(1)Măsura suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale se comunică, în scris, titularului dreptului ori, după caz, rudelor sau persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situaţia prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. e).
(2)În termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a măsurii suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale, titularul este obligat să depună armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinută la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepţia celor care se ridică de către organele de poliţie.

(21)În termenul prevăzut la alin. (2), după îndeplinirea obligaţiei de depunere a armelor şi muniţiei aferente la un armurier autorizat, titularul trebuie să depună dovada acestui fapt, împreună cu documentele care atestă dreptul de port şi folosire a armelor letale, la organele de poliţie competente.
(22)În cazul prevăzut la art. 45 alin. (1) lit. d), termenul prevăzut la alin. (2) se calculează de la data expirării valabilităţii permisului de armă.

(3)Măsura suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale este supusă controlului judecătoresc potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale de către persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) nu suspendă obligaţia persoanei de a depune armele la un armurier autorizat.
SUBSECŢIUNEA 6:Regimul călătoriilor în state terţe cu armele letale şi muniţiile deţinute de către cetăţenii români
Art. 47: Autorizarea călătoriilor în state terţe cu armele letale şi muniţia corespunzătoare
(1)Persoana care deţine, în condiţiile prezentei legi, arme letale şi care doreşte să călătorească cu acestea în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, denumite în continuare state terţe, are obligaţia să solicite organului de poliţie care i-a acordat permisul de armă eliberarea unei autorizaţii în baza căreia organele poliţiei de frontieră permit ieşirea de pe teritoriul României cu armele şi muniţia înscrise în autorizaţie, făcând menţiune despre acestea în documentul de călătorie al titularului.
(2)Armele de apărare şi pază pot fi scoase de pe teritoriul României numai de către persoanele prevăzute la art. 41, în condiţiile prevăzute la art. 49.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia ca, la întoarcerea în România, să prezinte la frontieră toate armele înscrise în documentul de călătorie pe care le-au deţinut la ieşirea din ţară. În cazul în care, pe perioada şederii în state terţe, armele înscrise în documentul de călătorie au fost pierdute, furate sau distruse, titularul trebuie să prezinte, la întoarcere, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat române, documente autentice, eliberate de organele de poliţie competente din statul în care s-a produs evenimentul, care să certifice faptul că persoana a reclamat pierderea, furtul sau, după caz, distrugerea armei, organele poliţiei de frontieră având obligaţia să facă menţiune despre aceasta în documentul de călătorie şi să informeze în scris Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(4)În situaţia în care, pe perioada şederii în state terţe, armele înscrise în documentul de călătorie au fost pierdute, furate sau distruse, titularul are obligaţia ca, în termen de 3 zile de la intrarea în ţară, să se prezinte personal la organul de poliţie care i-a eliberat permisul de armă şi să depună o declaraţie cu privire la evenimentul produs, împreună cu o copie autentificată a documentului corespunzător, emis de organele competente din statul în care s-a produs evenimentul.
(5)Posesorii paşaportului european pentru arme de foc se pot deplasa şi în state terţe cu armele şi muniţia înscrise în acesta, fără a mai fi necesară eliberarea autorizaţiei de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale pentru călătorii în state terţe sau eliberarea altor documente de către Poliţia Română.

Art. 48: Eliberarea autorizaţiei de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale pentru călătorii în state terţe
(1)Autorizaţia prevăzută la art. 47 alin. (1) se acordă dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii:
a)este titular al unui permis de armă pentru armele şi muniţia care urmează să fie înscrise în documentul de călătorie;
b)prezintă motivele pentru care doreşte să călătorească în state terţe cu armele şi muniţia pentru care solicită înscrierea în documentul de călătorie.
(2)Autorizaţia prevăzută la art. 47 alin. (1) trebuie să cuprindă date referitoare la titularul acesteia, data şi punctul de frontieră prin care titularul urmează să iasă din ţară, precum şi cu privire la armele şi cantitatea de muniţie care urmează să fie scoase de pe teritoriul României.
(3)Cu ocazia eliberării autorizaţiei, organul de poliţie competent trebuie să informeze Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cu privire la datele prevăzute la alin. (2).
(4)Documentele care trebuie să însoţească cererea pentru înscrierea armelor în documentul de călătorie, procedura de acordare a autorizaţiei prevăzute la art. 47 alin. (1), precum şi cea de înscriere a armelor şi muniţiei în documentul de călătorie, perioadele şi condiţiile în care titularul poate călători în state terţe cu armele înscrise în acest document, precum şi termenul de soluţionare a cererii se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 49: Autorizarea călătoriilor în interes de serviciu, în afara teritoriului României, cu armele letale şi muniţia din dotare
(1)În cazul persoanelor prevăzute la art. 41 care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmează să se deplaseze în afara teritoriului României împreună cu armele aflate în dotare, înscrierea acestor arme, precum şi a muniţiei corespunzătoare se face în paşaportul de serviciu de către organele poliţiei de frontieră, cu ocazia ieşirii din ţară a acestor persoane, pe baza adeverinţei eliberate titularilor de către instituţiile unde sunt încadrate aceste persoane.
(2)Adeverinţa prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă date referitoare la calitatea titularului acesteia, data şi punctul de frontieră prin care titularul urmează să iasă din ţară, precum şi cu privire la armele şi cantitatea de muniţie care urmează să fie scoase de pe teritoriul României.
(3)Instituţiile la care sunt încadrate persoanele prevăzute la art. 41 au obligaţia să informeze, în scris, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ori de câte ori aceste persoane urmează să călătorească în afara teritoriului României cu armele înscrise în paşaportul de serviciu.
(4)Prevederile art. 47 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor prevăzute la art. 41, în această situaţie organele poliţiei de frontieră având obligaţia să anunţe în scris şi instituţiile unde sunt încadrate aceste persoane.
(5)Condiţiile în care persoanele prevăzute la art. 41 pot călători în afara teritoriului României cu armele aflate în dotare se stabilesc prin ordin al conducătorului fiecărei instituţii unde sunt încadrate aceste persoane.
SUBSECŢIUNEA 7:Furtul, pierderea, distrugerea sau deteriorarea permisului de armă, precum şi a documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale
Art. 50: Furtul, pierderea, distrugerea şi deteriorarea permisului de armă
(1)Furtul permiselor de armă se declară, în termen de 48 de ore de la constatare, la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială a fost constatat, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la organul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul ori prin intermediul platformei online eARM.

(2)Eliberarea unui nou document în locul celui declarat pierdut sau furat se face numai după ce titularul prezintă dovada publicării pierderii ori furtului în Monitorul Oficial al României.
Art. 51: Furtul, pierderea, distrugerea şi deteriorarea documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale
(1)În cazul declarării furtului, pierderii sau distrugerii, în state terţe, a documentului de călătorie în care sunt înscrise armele şi muniţiile cu care titularul a ieşit de pe teritoriul României, acesta trebuie să se prezinte cu armele înscrise în document la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul unde s-a produs evenimentul, care, după ce verifică la Inspectoratul General al Poliţiei Române situaţia legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverinţă în care se înscriu datele de identitate ale acestuia, precum şi marca, tipul şi seriile armelor.
(2)Adeverinţa prevăzută la alin. (1) conferă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul României armele înscrise în aceasta şi se reţine de către organele poliţiei de frontieră la intrarea în ţară.
(3)Procedura efectuării verificărilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi ministrului afacerilor externe.