Titlul iii - Executarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă potrivit Codului penal - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
TITLUL III:Executarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă potrivit Codului penal
Art. 21: Controlul executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse potrivii Codului penal
(1)Controlul executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute în Codul penal, care pot fi dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunităţii, al amânării aplicării pedepsei şi al liberării condiţionate, se asigură de regulă, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripţia căreia persoana condamnată are domiciliul şi de consilierii de reintegrare socială şi supraveghere.
(2)Pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunităţii, a amânării aplicării pedepsei sau a liberării condiţionate, persoana condamnată sau, după caz, inculpatul poate solicita asistenţă si consiliere, care se acordă, potrivit legii, de consilierii de reintegrare socială şi supraveghere.
Art. 22: Sesizarea instanţei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă
În cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau al suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o munca în folosul comunităţii, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, din oficiu sau la solicitarea consilierilor de reintegrare socială şi supraveghere, sesizează instanţa în vederea revocării suspendării ori a prelungirii termenului de încercare cu cel mult 3 ani.
Art. 23: Raportul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privind respectarea măsurilor de supraveghere si a obligaţiilor dispuse în cazul amânării aplicării pedepsei
În cazul amânării aplicării pedepsei, la data fixată de instanţă, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor si consilierii de reintegrare socială si supraveghere prezintă un raport comun cu privire la modul în care inculpatul a respectat măsurile de supraveghere si obligaţiile prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul amânării aplicării pedepsei.
Art. 24: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile dispuse faţă de minor
Dispoziţiile art. 21 -23 se aplică în mod corespunzător în cazul măsurilor de supraveghere şi al obligaţiilor dispuse faţă de minor în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi al amânării aplicării pedepsei.