Titlul i - Dispoziţii generale - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
TITLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1: Legalitatea executării pedepselor
Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale prezentei legi.
Art. 2: Temeiul executării pedepselor
Pedepsele se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive de condamnare.
Art. 3: Respectarea demnităţii umane
Pedepsele se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.
Art. 4: Interzicerea supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente
(1)Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
(2)Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte potrivit legii penale.
Art. 5: Interzicerea discriminării în executarea pedepselor
(1)În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de orientare sexuală, de opinie, de apartenenţă politică, de avere, de origine socială sau alte temeiuri.
(2)Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte potrivit legii penale.
Art. 6: Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor
(1)Executarea pedepselor se desfăşoară sub supravegherea, controlul şi autoritatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.
(2)În cadrul fiecărei judecătorii, unul sau mai mulţi judecători sunt desemnaţi anual, de către preşedintele curţii de apel, ca judecător delegat pentru executarea pedepselor.
(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor şi exercită atribuţiile stabilite prin lege.
(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripţia căreia funcţionează un penitenciar supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor privative de libertate în penitenciar, stabileşte măsurile de personalizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate prevăzute în prezenta lege, controlează condiţiile în care aceste măsuri sunt aplicate şi exercită alte atribuţii stabilite prin lege.
(5)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripţia căreia funcţionează un centru de reţinere şi arestare preventivă sau un centru de arestare preventivă supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea măsurilor preventive privative de libertate în aceste centre şi exercită alte atribuţii stabilite prin lege.
(6)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripţia căreia funcţionează un penitenciar, un centru de reţinere şi arestare preventivă sau un centru de arestare preventivă soluţionează plângerile formulate de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate sau de persoanele arestate preventiv împotriva măsurilor luate de administraţia locurilor de deţinere privitoare la exercitarea drepturilor şi la sancţiunile disciplinare.