Art. 92. - Art. 92: Centrele de reţinere şi arestare preventivă şi centrele de arestare preventivă - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
Art. 92: Centrele de reţinere şi arestare preventivă şi centrele de arestare preventivă
(1)Reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de reţinere şi de arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar arestarea preventivă în cursul judecăţii se execută în centrele de arestare preventivă sau în secţii speciale de arestare preventivă din penitenciare, care se organizează şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Centrele de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar centrele de arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al ministrului justiţiei.
(3)Organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventiva, precum şi a centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei.
(4)Măsurile necesare pentru siguranţa centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi pentru siguranţa centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei.