Art. 80. - Art. 80: Permisiunea de ieşire din penitenciar - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
Art. 80: Permisiunea de ieşire din penitenciar
(1)Permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată în condiţiile art. 79, în următoarele cazuri:
a)prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate;
b)susţinerea unui examen de către persoana condamnată;
c)menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate;
d)pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e)participarea persoanei condamnate la înhumarea unui membru de familie - soţ/soţie, copii, părinţi - sau pentru rezolvarea altor situaţii grave, familiale sau de altă natură.
(2)Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim închis după ce au executat jumătate din durata executării pedepsei.
(3)Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis, după ce au executat jumătate din durata executării pedepsei.
(4)Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis.
(5)Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e), poate fi acordată, în mod excepţional, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, indiferent de durata executată din pedeapsă, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 79 alin. (1).