Art. 8. - Art. 8: Procedura de abilitare a asociaţiilor şi fundaţiilor - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
Art. 8: Procedura de abilitare a asociaţiilor şi fundaţiilor
(1)Abilitarea asociaţiilor şi fundaţiilor se acordă de instanţa de judecată în circumscripţia căreia asociaţia sau fundaţia are sediul, la cerere, pe baza raportului judecătorului delegat pentru executarea pedepselor şi a următoarelor documente care se anexează la cererea de abilitare:
a)o copie după încheierea privind înscrierea asociaţiei sau a fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;
b)o copie după actul constitutiv şi statutul asociaţiei sau al fundaţiei;
c)bilanţul şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani;
d)un raport privind natura activităţilor în folosul comunităţii care urmează să fie organizate în cadrul asociaţiei sau al fundaţiei şi condiţiile în care acestea pot fi executate.
(2)Abilitarea se acordă prin încheiere, pe o perioadă de 3 ani.
(3)Abilitarea poate fi retrasă de instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.