Art. 76. - Art. 76: Instruirea şcolară - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
Art. 76: Instruirea şcolară
(1)În penitenciare se organizează cursuri de şcolarizare pentru ciclul primar, gimnazial şi liceal.
(2)Cursurile de şcolarizare a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se organizează şi se desfăşoară în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Ministerul Justiţiei, cu personal didactic, asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială este situat penitenciarul.
(3)În diplome nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor în stare de deţinere.
(4)Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot urma cursuri de învăţământ universitar în forma frecvenţă redusă.
(5)Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar în cazul cursurilor de învăţământ universitar, de persoanele condamnate sau de alte persoane fizice ori juridice.