Art. 7. - Art. 7: Stabilirea activităţilor în folosul comunităţii - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
Art. 7: Stabilirea activităţilor în folosul comunităţii
(1)Munca în folosul comunităţii se execută în domeniul serviciilor publice gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, în cadrul instituţiilor publice la nivel local sau în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, abilitate în acest scop de instanţa de judecată potrivit art. 8.
(2)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor stabileşte anual lista activităţilor în folosul comunităţii care pot fi executate in circumscripţia în care îşi exercită competenţa teritorială, pe baza comunicărilor efectuate de autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice la nivel local, precum şi a cererilor formulate de asociaţiile şi fundaţiile abilitate.
(3)Lista activităţilor în folosul comunităţii cuprinde:
a)natura activităţilor care pot fi executate în domeniul fiecărui serviciu public gestionat de autorităţile administraţiei publice locale, în cadrul fiecărei instituţii publice la nivel local, precum şi în cadrul fiecărei asociaţii şi fundaţii abilitate;
b)numărul de persoane care pot executa munca în folosul comunităţii în domeniul fiecărui serviciu public gestionat de autorităţile administraţiei publice locale, în cadrul fiecărei instituţii publice la nivel local, precum şi în cadrul fiecărei asociaţii şi fundaţii abilitate;
c)numele, prenumele şi funcţia persoanei desemnate pentru organizarea muncii în folosul comunităţii de fiecare autoritate a administraţiei publice locale, de fiecare instituţie publică la nivel local, de fiecare asociaţie şi fundaţie abilitată.
(4)Dacă serviciul public în cadrul căruia persoana condamnată execută munca în folosul comunităţii este concesionat unei societăţi comerciale cu capital integral sau parţial privat, contravaloarea prestaţiilor efectuate se virează la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în circumscripţia căreia se execută munca în folosul comunităţii.