Capitolul ix - Documentele întocmite de administraţia penitenciarului - Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 591

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2008
CAPITOLUL IX:Documentele întocmite de administraţia penitenciarului
Art. 89: Dosarul individual al persoanei condamnate
(1)Administraţia penitenciarului completează pentru fiecare persoană condamnată care execută o pedeapsă privativă de libertate în penitenciar dosarul individual prevăzut la art. 41 alin. (2).
(2)Dosarul individual al persoanei condamnate cuprinde:
a)datele şi actul de identitate ale persoanei condamnate;
b)fotografii din faţă şi din profil;
c)copie după hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă de libertate;
d)mandatul de executare a pedepsei;
e)anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;
f)cazierul judiciar;
g)fişa dactiloscopică;
h)documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i)documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 54 alin. (1) sau (3);
j)documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate;
k)documentele referitoare la participarea persoanei condamnate la activităţile socioeducative, la instruirea şcolară şi formarea profesională a acesteia;
l)documentele referitoare la acordarea recompenselor şi la sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei privative de libertate;
m)alte documente întocmite în timpul executării pedepsei privative de libertate care privesc regimul de executare a acesteia.
(3)Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate şi apărătorul acesteia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de conducătorul penitenciarului, la dosarul individual.
(4)Dosarul individual poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate, al judecătorului delegat cu executarea pedepselor şi al directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(5)Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate sunt confidenţiale, potrivit legii.
Art. 90: Registrele privind persoanele condamnate la pedepse privative de libertate
Administraţia fiecărui penitenciar întocmeşte următoarele registre privind persoanele condamnate la pedepse privative de libertate:
a)registrul de evidenţă a primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;
b)registrul de evidenţă a recompenselor acordate persoanelor condamnate;
c)registrul de evidenţă a sancţiunilor disciplinare aplicate persoanelor condamnate;
d)registrul de evidenţă a liberării condiţionate a persoanelor condamnate;
e)registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate.
Art. 91: Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
(1)În cazul decesului unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, conducătorul penitenciarului înştiinţează de îndată judecătorul delegat pentru executarea pedepselor şi Comisia comună a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar, precum şi familia persoanei decedate sau o persoană apropiată acesteia.
(2)Certificatul constatator al morţii şi procesul-verbal al Comisiei comune a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar sunt obligatorii.
(3)Componenţa, organizarea şi funcţionarea Comisiei comune a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii.
(4)Înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte persoane apropiate acesteia, în absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei raza teritorială se află penitenciarul.
(5)În cazul producerii decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale survenite în timpul executării pedepsei, urmaşii acestuia beneficiază de pensie de urmaş, potrivit legii.