Art. 3. - Legea 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - REPUBLICARE

M.Of. 264

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2019
Art. 3
(1)Personalul din sistemul administraţiei penitenciare este constituit din funcţionari publici cu statut special, al căror statut este reglementat de prezenta lege, denumiţi în continuare funcţionari publici cu statut special, şi din personal contractual.
(2)Statutul special al funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare este conferit de natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, funcţionarul public cu statut special este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite prin lege. În exercitarea misiunilor de pază, escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, funcţionarul public cu statut special poate folosi, în condiţiile legii, tehnica, mijloacele şi armamentul din dotare. Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în interes personal.
(4)Personalul din sistemul administraţiei penitenciare încadrat în funcţii pe baza contractului individual de muncă se supune legislaţiei muncii.