Art. 22. - Legea 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - REPUBLICARE

M.Of. 264

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2019
Art. 22
(1)Pentru fiecare funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se va întocmi şi gestiona un dosar profesional confidenţial, în condiţiile dispoziţiilor legale privind evidenţa funcţiilor şi a funcţionarilor publici cu statut special.
(2)Modul de gestionare şi evidenţă a datelor privind funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei.
(3)Se interzice introducerea în dosarul profesional a oricăror documente referitoare la opiniile politice sau sindicale, la religie ori credinţă, la orientarea sexuală, origine socială sau referitoare la orice alte elemente discriminatorii.
(4)Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are acces la propriul dosar profesional, fără nicio îngrădire, iar la cerere i se pot elibera copii de pe actele din dosar.
(5)Emiterea, folosirea, evidenţa şi gestionarea legitimaţiilor de serviciu pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.