Art. 361. - Art. 36 1 - Legea 292/2011 asistenţei sociale
M.Of. 905
În vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2031
Art. 361
(1)Beneficiarii de servicii sociale au următoarele drepturi:
a)să li se respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, fără discriminare;
b)să fie informaţi asupra situaţiilor de risc, precum şi asupra drepturilor sociale;
c)să li se comunice, în limbaj simplu, informaţii accesibile privind drepturile fundamentale şi măsurile legale de protecţie, precum şi informaţii privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a le obţine;
d)să participe la procesul de luare a deciziilor cu privire la furnizarea serviciilor sociale;
e)să li se asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite;
f)să li se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât timp cât se menţin condiţiile care au generat situaţia de dificultate;
g)să fie protejaţi de lege atât ei, cât şi bunurile lor, atunci când nu au capacitate de decizie, chiar dacă sunt îngrijiţi în familie sau într-o instituţie;
h)să li se respecte demnitatea şi intimitatea;
i)să participe la luarea deciziilor privind intervenţia socială, putând alege variante de intervenţii, dacă acestea există;
j)să participe la evaluarea serviciilor sociale primite;
k)să participe în organismele de reprezentare ale furnizorilor de servicii sociale.
(2)Acordul persoanei beneficiare pentru divulgarea informaţiilor confidenţiale se asumă numai în formă scrisă.
(3)Informaţiile confidenţiale pot fi dezvăluite fără acordul beneficiarilor în următoarele situaţii:
a)atunci când dispoziţiile legale o prevăd în mod expres;
b)când este pusă în pericol viaţa persoanei beneficiare sau a membrilor unui grup social;
c)pentru protecţia vieţii, integrităţii fizice sau a sănătăţii persoanei, în cazul în care aceasta se află în incapacitate fizică, psihică, senzorială ori juridică de a-şi da consimţământul.
(4)Prelucrarea datelor persoanelor beneficiare de servicii sociale, de către toate entităţile implicate în toate etapele procesului de acordare a serviciilor sociale, se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.