Art. 113. - Legea 292/2011 asistenţei sociale
M.Of. 905
În vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2031
Art. 113
(31)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), serviciile publice de asistenţă socială se pot organiza ca un compartiment funcţional în aparatul de specialitate al primarului sau ca direcţie generală, instituţie publică în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, în funcţie de structura demografică şi de indicatorii socioeconomici ai oraşului/municipiului.
(41)Autorităţile administraţiei publice locale pot decide înfiinţarea, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, de asociaţii de dezvoltare intercomunitară în vederea organizării şi furnizării în comun a serviciilor publice de asistenţă socială.
(5)Regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi structura orientativă de personal a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, urmând ca regulamentul propriu, organigrama şi statul de funcţii să fie aprobate prin hotărâre a consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(1)În aplicarea atribuţiilor prevăzute la art. 112 autorităţile administraţiei publice locale înfiinţează structuri specializate denumite servicii publice de asistenţă socială şi organizează, în aparatul de specialitate al consiliului judeţean/al primarului, compartimentul responsabil de contractarea serviciilor sociale.
(2)Serviciile publice de asistenţă socială se organizează în subordinea consiliilor judeţene, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la nivel de direcţie generală.
(3)Serviciile publice de asistenţă socială se organizează în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, la nivel de direcţie.
(31)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), serviciile publice de asistenţă socială se pot organiza ca un compartiment funcţional în aparatul de specialitate al primarului sau ca direcţie generală, instituţie publică în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, în funcţie de structura demografică şi de indicatorii socioeconomici ai oraşului/municipiului.(4)La nivelul comunelor, serviciile publice de asistenţă socială se organizează ca un compartiment funcţional în aparatul de specialitate al primarului.
(41)Autorităţile administraţiei publice locale pot decide înfiinţarea, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, de asociaţii de dezvoltare intercomunitară în vederea organizării şi furnizării în comun a serviciilor publice de asistenţă socială.
(5)Regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi structura orientativă de personal a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, urmând ca regulamentul propriu, organigrama şi statul de funcţii să fie aprobate prin hotărâre a consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (171)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (171)
- Sentinta nr. RJ eeg6g726e/2025 din 14-mar-2025, Tribunalul Buzau, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 59g2e85g8/2023 din 04-apr-2023, Curtea de Apel Craiova, drepturi banesti (Litigii de munca)
- Decizie nr. RJ 867d6648e/2023 din 15-mar-2023, Curtea de Apel Bacau, drepturi banesti (Litigii de munca)