Secţiunea 8 - Păstrarea datelor PNR - Legea 284/2018 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor din transportul aerian pentru prevenirea, depistarea, investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor grave, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale
M.Of. 1013
În vigoare Versiune de la: 29 Noiembrie 2018
SECŢIUNEA 8:Păstrarea datelor PNR
Art. 30: Perioada de păstrare a datelor PNR şi depersonalizarea
(1)Datele PNR furnizate de transportatorii aerieni se păstrează în cadrul Sistemului de evidenţă a datelor PNR pentru o perioadă de 5 ani de la momentul finalizării transmisiunii active a respectivelor date PNR din sistemele transportatorilor aerieni în Sistemul de evidenţă a datelor PNR, denumit în continuare momentul furnizării.
(2)La împlinea unui termen de 6 luni de la momentul furnizării datelor PNR de către transportatorii aerieni, acestea sunt depersonalizate prin mascarea următoarelor elemente de date:
a)numele, inclusiv numele altor pasageri, precum şi numărul pasagerilor care călătoresc împreună;
b)adresa şi informaţiile de contact asociate rezervării;
c)toate informaţiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare;
d)informaţiile din profilul "client fidel";
e)menţiunile cu caracter general prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. l);
f)orice date API care au fost colectate.
(3)La împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), datele PNR din sistemul de evidenţă a datelor PNR se şterg în mod automat, printr-o procedură ireversibilă.
(4)Dispoziţiile alin. (3) nu afectează stocarea, de către autorităţile competente, a datelor PNR transferate la acestea de către UNIP şi prelucrate în cazuri concrete în scopurile prevăzute la art. 18. Păstrarea datelor PNR de către autorităţile competente respectă regimul juridic aplicabil cazului concret în care au fost prelucrate.
(5)Rezultatele prelucrării efectuate potrivit art. 20 alin. (1) lit. a) se păstrează de către UNIP numai pentru perioada necesară transferului acestora către autorităţile competente potrivit art. 22 alin. (2) sau către UIP ale celorlalte state membre potrivit art. 24 alin. (2).
(6)În cazul în care, ca urmare a reexaminării individuale prin mijloace neautomatizate potrivit art. 22 alin. (1), se stabileşte că rezultatul prelucrării efectuate potrivit art. 20 alin. (1) lit. a) nu este necesar a fi transferat autorităţilor competente pentru efectuarea unei examinări suplimentare, acesta poate fi stocat până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) pentru datele PNR în cauză, pentru a fi folosit la identificarea facilă a viitoarelor rezultate care nu necesită o examinare suplimentară din partea autorităţilor competente.
Art. 31: Utilizarea datelor PNR după depersonalizarea prin mascarea unor elemente de date
(1)După împlinirea termenului prevăzut la art. 30 alin. (2), dezvăluirea datelor PNR complete este permisă numai dacă:
a)există indicii că dezvăluirea datelor PNR complete este necesară în scopul prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b);
b)dezvăluirea este aprobată de către inspectorul general al IGPF.
(2)Inspectorul general al IGPF aprobă dezvăluirea datelor PNR complete în condiţiile alin. (1) lit. a) şi dacă responsabilul cu protecţia datelor în cadrul UNIP a fost informat în prealabil cu privire la solicitarea dezvăluirii datelor PNR complete.
(3)Aprobarea inspectorului general al IGPF este revizuită ulterior de către responsabilul cu protecţia datelor în cadrul UNIP.