Art. xi. - Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: - Legea 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
M.Of. 950
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2025
Art. XI
Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
Personalul aeronautic civil navigant profesionist este categoria profesională din aviaţia civilă care deţine documente de certificare de tip/clasă de aeronavă civilă, emise, validate sau recunoscute în România în conformitate cu reglementările specifice aplicabile, având atribuţii la bordul unei aeronave civile în timpul zborului, şi care este remunerat pentru executarea de activităţi aeronautice civile, în baza unui contract individual de muncă încheiat cu un angajator având sediul principal sau filială în România."
2.La articolul 421 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) piloţi, piloţi instructori avioane de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, însoţitori de bord/membri ai echipajului de cabină cu licenţă/atestat de membru al echipajului de cabină, paraşutişti şi personalul de inspecţie în zbor, care au vârsta de minimum 52 de ani şi au realizat o vechime de cel puţin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist;"
3.La articolul 422, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 422
(1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 421 alin. (1) are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa la prezenta lege, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu."
4.La articolul 422, alineatul (3) se abrogă.
5.Articolul 427 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 427
De prevederile art. 421-426 beneficiază şi personalul aeronautic civil navigant profesionist, care îşi pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviaţie, unei boli profesionale sau unei afecţiuni medicale dobândite ca urmare a activităţii de zbor, fără a se ţine cont de vârsta şi vechimea în muncă ale acestuia; pensia se acordă de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, în situaţia pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat."
6.După articolul 64 se introduce un nou articol, art. 65, cu următorul cuprins:
"Art. 65
- Anexa face parte integrantă din prezenta lege."
7.După articolul 65 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 6 la prezenta lege.