Art. viii. - La articolul 51, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: - Legea 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

M.Of. 950

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
Art. VIII
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 51, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern cu o vechime de cel puţin 25 de ani în cadrul Curţii de Conturi beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare realizate, cu caracter permanent, corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu. Veniturile care constituie baza de calcul al pensiei de serviciu nu includ sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi nici majorarea de până la 75% din salariul de bază, câştigate în instanţă."
2.La articolul 51, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:
"(21) Atingerea vechimii de 25 de ani prevăzute la alin. (2) se realizează eşalonat, conform anexei nr. 2."
3.La articolul 51, alineatele (3) şi (4) se abrogă.
4.La articolul 51, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime în specialitate în cadrul Curţii de Conturi, prevăzute la alin. (2), beneficiază, la îndeplinirea condiţiilor standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut sau au o altă ocupaţie. În acest caz, baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă media veniturilor brute lunare realizate de auditorii publici externi aflaţi în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă unde şi-a desfăşurat activitatea solicitantul, înaintea eliberării din funcţia de auditor public extern, corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu."
5.La articolul 51, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(11) De pensie de serviciu beneficiază şi auditorii publici externi care, la data solicitării acestei pensii, sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii. În acest caz, cuantumul pensiei de serviciu este de 65% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare determinată potrivit alin. (2), realizate de un auditor public extern în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă."
6.După articolul 66 se introduce un nou articol, art. 67, cu următorul cuprins:
"Art. 67
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege."
7.După articolul 67 se introduc două anexe, anexele nr. 1 şi 2, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2, respectiv în anexa nr. 3 la prezenta lege.