Secţiunea 2 - Abateri şi sancţiuni disciplinare - Legea 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
M.Of. 627
Ieşit din vigoare Versiune de la: 22 Mai 2010
SECŢIUNEA 2:Abateri şi sancţiuni disciplinare
Art. 70: Abateri disciplinare
(1)Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
b)tulburarea în orice mod a orarului zilnic, a programului de muncă, a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar;
a)prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
b)tulburarea în orice mod a orarului zilnic, a programului de muncă, a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar;c)procurarea sau deţinerea de bani, bunuri ori de alte valori, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
d)comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
e)utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;
f)nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a acesteia, ale ordinelor emise în baza legii şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea acestora la dispoziţie potrivit art. 43, dacă aceasta creează un pericol real pentru siguranţa sau ordinea în penitenciar.
(2)Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate.
(3)Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul administraţiei penitenciare are obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală. În acest caz poate fi aplicată, în mod provizoriu, una dintre sancţiunile prevăzute în art. 71.
Art. 71: Sancţiuni disciplinare
(1)Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a)avertismentul;
b)suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c)suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d)suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e)suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f)izolarea pentru maximum 10 zile.
(2)[textul din Art. 71, alin. (2) din titlul IV, capitolul VII, sectiunea 2 a fost abrogat la 22-mai-2010 de Art. I, punctul 39. din Legea 83/2010]
(3)Aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică.
(4)Limitele sancţiunilor disciplinare prevăzute în alin. (1) lit. b)-e) se reduc la jumătate în cazul minorilor.
(5)Sancţiunile prevăzute în alin. (1) lit. d) şi e) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.
(6)Sancţiunea disciplinară prevăzută în alin. (1) lit. f) nu poate fi aplicată minorilor, femeilor însărcinate ori femeilor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.
(7)Sancţiunea disciplinară prevăzută în alin. (1) lit. f) poate fi aplicată numai cu avizul medicului. Medicul penitenciarului vizitează zilnic şi ori de câte ori este necesar persoanele condamnate care execută această sancţiune disciplinară.
(8)Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise.
(9)Mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca sancţiune disciplinară.
Art. 72: Constatarea abaterilor disciplinare
(1)Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident.
(2)Raportul de incident se depune la şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii.
(3)Nerespectarea termenului prevăzut în alin. (2) atrage răspunderea disciplinară a persoanei vinovate pentru nerespectarea termenului.
Art. 73: Procedura disciplinară
(2)Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un supraveghetor ales anual de ceilalţi supraveghetori, în calitate de membri.
(1)Procedura disciplinară se declanşează de şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină.
(2)Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un supraveghetor ales anual de ceilalţi supraveghetori, în calitate de membri.(3)Directorul penitenciarului desemnează, în termen de 24 de ore de la sesizarea comisiei de disciplină, o persoană din cadrul personalului penitenciarului, alta decât un supraveghetor, să efectueze cercetarea prealabilă. În termen de 5 zile, persoana desemnată prezintă comisiei de disciplină rezultatele cercetării prealabile.
(4)Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.
(5)La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare.
(6)Sancţiunile disciplinare aplicate se înscriu într-un registru special, iar dosarul disciplinar şi hotărârile comisiei de disciplină se includ în dosarul individual al persoanei condamnate.
(7)În cazul în care, în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, sesizează organul de urmărire penală competent.
Art. 74: Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină
(5)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
(1)Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.
(2)Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii.
(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.
(4)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:
a)admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;
b)respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
(5)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.(6)Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
(7)Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).
(8)Hotărârea judecătoriei este definitivă.