Capitolul iii - Atribuţiile poliţiei militare - Legea 273/2023 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei militare
M.Of. 938
În vigoare Versiune de la: 17 Octombrie 2023
CAPITOLUL III:Atribuţiile poliţiei militare
Art. 6
(1)În domeniul respectării şi menţinerii ordinii interioare şi a disciplinei militare în obiectivele militare şi zonele militare restricţionate din competenţa Ministerului Apărării Naţionale, altele decât cele aparţinând Direcţiei generale de informaţii a apărării, pe timp de pace, poliţia militară are următoarele atribuţii:
a)verifică şi asigură respectarea legilor şi regulamentelor militare privind ordinea interioară şi disciplina militară în obiectivele militare şi zonele militare restricţionate de către personalul militar şi civil, precum şi de către personalul militar străin participant la activităţi pe teritoriul naţional conform acordurilor şi protocoalelor semnate la nivel de stat;
b)execută misiuni de restabilire a ordinii interioare în obiectivele militare şi zonele militare restricţionate, când aceasta a fost tulburată prin orice fel de acţiuni sau fapte săvârşite de personalul militar sau civil al Ministerului Apărării Naţionale, care contravin legilor şi regulamentelor militare în vigoare;
c)pune în executare mandatele de aducere, potrivit prevederilor art. 265 şi 266 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul militar al Ministerului Apărării Naţionale;
d)execută, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, testarea personalului militar şi civil, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive sau de preparate stupefiante ori psihotrope, pe durata prezenţei personalului în obiectivele militare sau în zonele militare restricţionate, precum şi pe timpul executării misiunilor;
e)execută căutarea şi detectarea materialelor explozive, a minelor, drogurilor sau a cadavrelor cu câini special antrenaţi, pe perimetrul obiectivelor militare sau al zonelor militare restricţionate;
f)asigură respectarea disciplinei militare pe timpul desfăşurării ceremoniilor militare, precum şi pe timpul desfăşurării altor evenimente organizate de Ministerul Apărării Naţionale pe domeniul public, în cooperare cu forţele Ministerului Afacerilor Interne;
g)participă la misiuni de urmărire, prindere şi escortare a dezertorilor;
h)pe timpul participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional asigură paza, protecţia şi escortarea persoanelor aflate în stare legală de deţinere ori reţinere, care fac parte din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi care au comis infracţiuni pe timpul participării la astfel de misiuni şi operaţii.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), personalul Ministerului Apărării Naţionale şi personalul militar străin aflat pe teritoriul naţional, în condiţiile tratatelor internaţionale, au obligaţia să se supună legitimării şi controlului echipamentului, bagajelor individuale, precum şi al tehnicii şi bunurilor militare, la solicitarea poliţistului militar.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d), stabilirea concentraţiei de alcool sau a cantităţii şi spectrului de substanţe psihoactive sau preparate stupefiante se determină în instituţiile medico-legale autorizate, folosind truse standardizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.
(4)Personalul poliţiei militare sesizează comandantul sau şeful obiectivului militar sau zonei militare restricţionate din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale, dacă pe timpul exercitării atribuţiilor constată că sunt încălcate prevederile normelor regulamentare sau ale actelor normative specifice domeniului militar.
Art. 7
(1)În domeniul sprijinului manevrei şi mobilităţii, al controlului şi îndrumării circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor militare, pe timp de pace, poliţia militară asigură însoţirea, paza şi protecţia coloanelor militare, româneşti sau străine, pe teritoriul naţional, cu sprijinul poliţiei rutiere în ceea ce priveşte respectarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, având acces permanent la baza de date cu autovehiculele militare din Armata României şi cu autovehiculele şi maşinile de luptă ale partenerilor, aflate pe teritoriul naţional.
(2)Poliţia militară, cu sprijinul poliţiei rutiere, îndrumă circulaţia autovehiculelor militare din Armata României, urmărind respectarea de către conducătorii auto a legislaţiei rutiere.
Art. 8
În domeniul asigurării protecţiei personalului armatei, a securităţii obiectivelor militare şi a zonelor militare restricţionate din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale, pe timp de pace, poliţia militară are următoarele atribuţii, cu respectarea prevederilor art. 2:
a)asigură protecţia personalului armatei şi paza obiectivelor şi a zonelor militare restricţionate, a bunurilor şi valorilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, precum şi ale forţelor armate străine, în condiţiile tratatelor şi înţelegerilor internaţionale;
b)participă, în condiţiile legii, la misiuni de protecţie apropiată şi pază ale militarilor români sau străini, pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţi oficiali militari români sau străini pe teritoriul naţional;
c)asigură paza sediilor instanţelor şi parchetelor militare;
d)asigură însoţirea, escortarea, paza şi protecţia coloanelor militare agabaritice, transportului unor valori importante, al armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase, definite astfel prin lege, aflate în responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale;
e)poate participa, ca element de sprijin, la misiuni de protecţie şi control antiterorist de securitate, respectiv de prevenire şi combatere a actelor de terorism pe teritoriul naţional, în conformitate cu Metodologia de intervenţie antiteroristă a Ministerului Apărării Naţionale, avizată de Serviciul Român de Informaţii, respectiv cu Metodologia privind organizarea şi executarea intervenţiei contrateroriste;
f)participă la protecţia corespondenţei clasificate secret de stat a Ministerului Apărării Naţionale, pe timpul transportului acesteia pe întreg teritoriul naţional;
g)controlează modul de executare a serviciului de către personalul societăţilor specializate de pază care prestează servicii în obiectivele militare aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 9
În domeniul procesării, pazei, protecţiei şi escortării prizonierilor de război, poliţia militară are următoarele atribuţii:
a)colectează, identifică, asigură trierea şi paza prizonierilor de război, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care statul român este parte;
b)asigură escorta convoaielor pe timpul transferării dintr-un loc de dispunere în altul şi protecţia prizonierilor de război pe timpul dispunerii acestora în campusurile permanente.
Art. 10
Pentru îndrumarea şi evacuarea persoanelor dislocate pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, pe timpul stării de mobilizare şi al stării de război, poliţia militară îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)organizează puncte de adunare şi îndrumare a persoanelor evacuate sau refugiate din zona de responsabilitate;
b)stabileşte rute de evacuare a acestora, organizează şi însoţeşte convoaiele de evacuare;
c)cercetează zonele evacuate, identifică, adună şi îndrumă persoanele rătăcite.
Art. 11
În domeniul cercetării infracţiunilor săvârşite de personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale, ofiţerii care au atribuţii specifice organelor de cercetare penală speciale îndeplinesc, suplimentar, următoarele atribuţii:
a)efectuează acte de urmărire penală sub conducerea şi coordonarea procurorului militar, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
b)participă, împreună cu structuri ale poliţiei militare, după caz, la misiuni de urmărire, prindere şi escortare a dezertorilor.
Art. 12
(1)Pe timpul participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în baza angajamentelor internaţionale asumate de România şi a mandatului naţional, structurile de poliţie militară pot executa, în aria de responsabilitate, activităţi de instruire şi misiuni de întărire - consiliere, asistenţă, formare, control - a forţelor de poliţie militară locale.
(2)Pe timpul participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în baza angajamentelor internaţionale asumate de România şi a mandatului naţional, structurile de poliţie militară execută, ca element de sprijin al forţelor de poliţie militară locale, misiuni în cadrul acţiunilor de prevenire a conflictelor şi gestionării situaţiilor de criză.
Art. 13
Pe timpul stării de urgenţă, poliţia militară continuă să îndeplinească misiunile şi să exercite atribuţiile specifice de pe timp de pace, iar numai la solicitare îndeplineşte misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 14
(1)Personalul poliţiei militare este obligat să intervină, inclusiv în afara orelor de program, atunci când situaţia o impune din cauza caracterului urgent şi a gravităţii faptei descoperite în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşirea acesteia de către personalul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pentru conservarea probelor, ridicarea corpurilor delicte, a celorlalte mijloace materiale de probă şi predarea imediată a acestora autorităţilor competente.
(2)Structura, metodologiile şi procedurile pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei militare în domeniile prevăzute prin prezenta lege se stabilesc prin ordine comune ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, ministrului justiţiei, ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naţionale, după caz.