Capitolul i - Dispoziţii generale - Legea 273/2023 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei militare

M.Of. 938

În vigoare
Versiune de la: 17 Octombrie 2023
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Poliţia militară este componenta specializată a Ministerului Apărării Naţionale destinată să îndeplinească atribuţiile prevăzute de Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale pot fi desemnaţi, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să îndeplinească atribuţii de cercetare penală, ca organe de cercetare penală speciale, în cazul infracţiunilor săvârşite de personalul militar al Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 2
(1)Asigurarea protecţiei personalului armatei, a securităţii obiectivelor militare şi a zonelor militare restricţionate, conform prevederilor cuprinse la art. 1 alin. (1), nu sunt aplicabile factorilor umani şi materiali din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale, ale căror protecţie şi pază se asigură de către efective şi mijloace ale Direcţiei generale de informaţii a apărării, potrivit prevederilor art. 15 alin. (9) din Legea nr. 346/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Pentru situaţiile în care asigurarea protecţiei personalului armatei, a securităţii obiectivelor militare şi a zonelor militare restricţionate se realizează prin acţiuni comune, care implică atât efective şi mijloace ale poliţiei militare, cât şi ale Direcţiei generale de informaţii a apărării, potrivit art. 15 alin. (9) din Legea nr. 346/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, controlul operaţional este exercitat de către Direcţia generală de informaţii a apărării, prin structura specializată proprie.
Art. 3
În îndeplinirea misiunilor şi atribuţiilor ce revin poliţiei militare, Ministerul Apărării Naţionale cooperează cu instituţii şi structuri din sistemul naţional de apărare şi colaborează cu organizaţii, instituţii, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu structuri militare din alte state.