Capitolul vii - Registrul naţional pentru adopţii - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Arată norme de aplicare
CAPITOLUL VII:Registrul naţional pentru adopţii
Art. 93
(1)În scopul organizării la nivel naţional a evidenţei în materia adopţiei şi al realizării etapei de potrivire, A.N.P.D.C.A. are obligaţia de a gestiona R.N.A.
(2)Registrul conţine datele referitoare la adoptatorul sau familia adoptatoare, cu cetăţenie fie română, fie străină, precum şi cele referitoare la copiii pentru care a fost deschisă procedura adopţiei, pentru cei pentru care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, de încuviinţare a adopţiei, de desfacere a adopţiei sau de declarare a nulităţii acesteia.
Art. 94
(1)Direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau, după caz, al adoptatorului sau familiei adoptatoare introduce în R.N.A. copia electronică a următoarelor documente:
a)hotărârea judecătorească prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei;

b)hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei;
c)hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei;
d)hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii sau, după caz, de desfacere a adopţiei;
e)dispoziţia privind eliberarea/neeliberarea atestatului şi, după caz, atestatul;
f)raportul final de evaluare a capacităţii de a adopta a solicitantului;
g)raportul final de închidere a cazului prevăzut la art. 96 alin. (3);
h)alte documente necesare organizării evidenţei prevăzute la art. 93, care se stabilesc prin decizia preşedintelui A.N.P.D.C.A.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se introduc în R.N.A. în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, cele prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f), în termen de 5 zile de la data emiterii dispoziţiei, iar documentul prevăzut la alin. (1) lit. g), în termen de 5 zile de la întocmire.
(3)Odată cu introducerea în R.N.A, a documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi e), direcţia va introduce şi informaţiile cu privire la copil şi adoptator/familia adoptatoare necesare realizării potrivirii iniţiale.

(4)Documentele şi informaţiile referitoare la adoptator/familia adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în străinătate se introduc în R.N.A. de A.N.P.D.C.A.